De ce nu ne iubim, noi, oamenii? Avem o soarta plina de neprevazut, de necunoscut si suferinta, incat, dragostea ar trebui sa fie peste tot, spre mangaiere si siguranta.
De ce ne chinuim unii pe altii? Oare nu exista un loc sub soare pentru fiecare?
Nu ne ajunge acoperisul cerului deasupra noastra?

Toti am pacatuit, toti suntem gresiti - ABSOLUT toti - nimeni nu e infailibil, iar istoria a dovedit asta. Asa de mare este pacatul incat suntem intotdeauna depasiti de viata, de Dumnezeu, unii de altii si de noi insine.

Ar trebui sa ne zbatem pana la cea din urma palpaitura de vlaga pentru a putea inlatura barierele ce ne despart de noi insine, de Dumnezeu si unii de altii.

E multa frumusete in jur, dar suntem orbi sin u o vedem. E atat de firesc sa facem raul, incat, Dumnezeu – in marea Sa iubire fata de fiecare dintre noi – a fost nevoit si a hotarat sa Se jertfeasca pentru ca noi, oamenii, sa putem repara vietile noastre.

Suntem oameni sinceri si suntem oameni vicleni, indiferent de pozitia sociala, politica sau spirituala. E cutremurator sa simti cum, intre noi., oamenii, calea rautatii da un pas inainte celor ce o folosesc.

Viata ne da , clipa de clipa, acest spectacol: omul bun si curat este prada celui rau si viclean. Interesant este faptul ca, acesta din urma, nu poate trai fara prada. De aceea cauta sa ajunga in pozitii in care isi poate permite o anumita autoritate: politica, societate, biserica samd. Astfel, pradatorii sunt cei care detin puterea (de la simplul functionar, la politician sau cleric), dar la randul devin prazile altor grupuri de interese.

Morala publica adduce osanale celui ce “se descurca” si rasplateste faptele pradatorului, fapta ce nu are nici o deosebire de un tigru ce-si pandeste si isi ucide prada.

De ce ne vanam unii pe altii? De ce credem – unii dintre noi - ca avem loc in lume doar pentru ca ne hranim cu naivitatea si sinceritatea celoralati?

Fiecare avem un loc sub soare, locul talantilor proprii, care nu ni-l poate lua nimeni: ni se da odata cu nasterea.