Măria Sa, Prostia
În general sunt o ființă echilibrată care rareori poate fi scoasă dintr-ale ei. În ultimul timp însă, îmi aduc din ce în ce mai des aminte de povestea lui Creangă cu drobul de sare. Și mă întreb: chiar atâția urmași să aibă femeia aceea printre noi?
Tot omul știe, sau ar trebui să știe, că transferul termic se face de la corpul mai cald spre cel mai rece. Guvernanții noștri, chiar unii “ ingineri “ vorbitori la televizor, iată că nu știu! Ei afirmă că acei ce s-au debranșat de la rețeaua de termoficare trebuie să plătească pentru căldura primită prin pereți de la vecinii lor jecmăniți încă de amintita instituție. Ca și cum omul care și-a montat centrală n-ar încălzi la rândul său pereții vecinului chiar mai mult decât termoficarea, care se simte doar la sumele încasate, nu la temperatura din apartamente. Doar că respectivul om a scăpat de jumuleala celor care iau bani mulți pentru a-i da nimic! Ce mă mir eu este de ce nu se iau acele 10-30% celor care s-au debranșat dar nu au centrală, pentru că aceia chiar se încălzesc de la pereții vecinilor! Așa cum acei care nu au aparate de radio sau televizoare plătesc totuși taxele pentru că, nu-i așa, pot asculta sau vedea programele la vecini. Iar cei care au apometre plătesc oricât vor furnizorii lor, pentru că de spălat tot se spală, sau ar trebui să se spele mai des.
În aceeeași idee plătim repararea unor drumuri pentru ca, după ce lucrarea s-a terminat, să înceapă săparea lor pentru reabilitarea canalizării, sau a rețelei de gaze, sau a rețelei de apă. La urma urmei n-are importanță pentru ce rețea se sapă: “cine face și desface, tot timpul are ce face” și “ decât mult și fără rost, mai bine puțin și prost “. Amintiri din trecut, amintiri despre viitor.
Cu ceva timp în urmă, dimineața, pe trotuarul din fața blocului au început săpăturile. A urmat o pauză mai mare, iar după lăsarea întunericului au sosit o macara, o basculantă, apoi s-au adunat încet, încet, vreo 20-25 de oameni astfel că, pe la ora 23, lucrul era în toi! Macaraua săpa pământul, îl încărca în basculantă, dând de lucru la vreo 3-4 oameni. Restul, îmbrăcați de la cravată până la salopetă, formau o galerie demnă de un meci Rapid–Dinamo: dă-i înainte, înapoi, mai așa, hoooo, hoooo măăă . . . Nici în camerele dinspre punctul termic nu te puteai odihni, pentru că alți lucrători trăgeau dintr-un camion niște țevi, lăsându-le să cadă de sus: hârrrr, zbang; hârrrr, zbang.
Toată distracția a ținut până pe la 5:30 dimineața, după care au făcut curat apoi lucrătorii au dispărut. Toată ziua nu s-a mai lucrat nimic. Pe urmă săpăturile au continuat “ cu viteza melcului obosit “. Cum naiba să meargă treaba bine dacă în loc să ne odihnim, lucrăm; în loc să lucrăm, moțăim; și tot așa le facem pe toate, în contratimp!
Nu știm să muncim serios, nu mai știm nici să ne distrăm. Asta-mi amintește că pe când băiatul meu Mihăiță avea vreo 7-8 ani și mă ajuta la șters praful, i-am spus că nu l-a șters cum trebuie și se văd numai dungi! Răspunsul lui a fost: da, dar se vede că l-am șters, nu? Dar el avea 7-8 ani. Noi ce scuză avem?
Uneori prostia se propagă prin radiații, precum emisiile de neutroni. Ca și ele, afectează tot ce e viu și nu poate fi practic ecranată decât pe arii restrânse. Spre deosebire de ele insă, care provoacă moartea instantanee, emisiile de prostie te paralizează și, în timp ce tu crezi că mai trăiești, te transformă într-un zombi.
Prostia mai poate fi dobândită prin naștere sau direct, ca pojarul. Spre deosebire de pojar însă ea se vindecă mult mai greu sau, câteodata, deloc precum în cazurile amintite. Iar la noi e cam ca gripa aviară, cu singura deosebire ca nu se ia nici o măsură de profilaxie, iar de eradicare nici nu poate fi, încă, vorba: trebuiesc făcute și economii pe undeva, pentru a nu afecta pib-ul! Sau, pentru a ține în frâu inflația! De fapt, motivul nici nu mai contează, ceea ce contează este perpetuarea măcar a unei “tradiții” și a fost aleasă asta!
Întâi croim, apoi măsurăm, și ne mirăm că toate merg de-a-ndoaselea.
Și uite așa, povestea prostiei omenești observată de Creangă în secolul XIX, continuă cu succes sporit și în zilele noastre. Și mai spun unii că nu avem continuitate pe pământul românesc, deși oricine își poate da seama de realitate. Unii se fac a munci , alții se fac a plăti , unii încasează , noi plătim. Tot.