Acceptarea conceptului „a fi om” este primul păcat asumat de noi. Asumarea rațiunilor construite din același concept devine al doilea păcat. Aplicarea rațiunilor prin natura evoluției individuale și sociale ne condamnă la exilul definitiv din creștineasca iertare. Luciditatea păcatelor noastre este infailibilă, radicală și empirică. Orice eveniment social care creează presiunea percepției prin șocul vizual sau auditiv ne schimbă radical, dar numai pe moment, rațiunile existențiale. Modificăm instinctiv concepte de viață și apelăm forțat la noi sisteme de valori, create ad-hoc prin supliciul martiriului. Ne impunem atitudini care nu ne reprezintă devenind condamnații propriei labilități a afectului. Adeseori m-am întrebat de ce omul nu păstrează continuitate în evoluție. Unul dintre răspunsurile aflate a fost exact asumarea primului păcat. Numai pentru a defini „a fi om” și a rămâne fideli propriei definiții nu ne-ar ajunge timpul pe care ni-l pune la dispoziție viața. Avem rațiune, suntem înzestrați genetic cu instinctul supraviețuirii (adus la perfecțiune), suntem capabili de orice faptă măreață sau orice crimă. Suntem construiți pentru a atinge perfect limitele penibilului, grotescului și frumosului vieții. Ne adaptăm mult prea ușor la orice situație de criză și tocmai această maximă disponibilitate ne face vulnerabili. Vulnerabilitatea dar și aplecarea fatidică spre improvizație ne crează iluzia lucidității. Această luciditate superficială își revine imediat la normalitate fiindcă nu suntem capabili să respectăm legile impuse de situațiile de criză, chiar dacă sunt create de noi. Percepem dinaintea creației că aceste lucidități nu au viitor, nu definesc căutări, deci nu oferă răspunsuri, dar pot avea consecințe tragice. Dar ce suntem noi fără lirism, fără tragedie!? Frica este ceea ce ne definește cel mai bine. Frica este ceea ce ne determină să apelăm la luciditatea păcatelor noastre. Când vom elimina din rațiunile existențiale frica, atunci vom elimina și luciditatea trivială a destinului de moment, destin forțat de perceptele noastre. Din fericire tot ce este sublim trece la fel de repede ca tot ceea ce este grotesc. Din nefericire reminiscențele acestor trăiri ne păstrează prezenți în cercul lucidității păcatelor noastre.