locuiam într-un nume, doar vocale rotunde și transparente prin care cerul devenea un curcubeu uriaș. aveam pentru fiecare culoare un cântec.

uneori plângeam de-atâta neîmpărtășită fericire.

vedeam străzile tot mai pustii ale sufletului tău, ploile torențiale din interiorul gândurilor, asfaltul sfârâind sub pașii nepăsării.

locuiam în numele tău. aveam încredere în tot ce se lega de acest loc, singurul în care puteam să mai fiu.

câte o culoare te străbătea uneori ca un fior; atunci aflai că mă porți în tine și mă sărbătoreai cu ciudă de ziua morților.