Sunt maladiva.
M-am luat, m-am studiat si e clar: rezultatul e mereu acelasi: simt prea dureros toata viata asta si cateodata mi-e atat de greu sa rad in realitate.
Rad, bineinteles, dar rad prostindu-ma ca un copil pentru ca mi-e dor de copilarie, de jocul inocent de spulberare a acelor de papadii pe campuri golite de oameni.
Bunaoara, asa faceam eu la tara. Ramasa singura langa nucul din tarna, incepeam a ma juca singura, tanjind dupa o companie care ma incomoda ori de cate ori aparea.
Ma doare intreaga tinerete si adolecenta, si adolecentele si nu ma simt una de-a lor, le simt ca pe niste tradatoare in ale feminitatii, in ale copilariei... Dintr-o data eu nu sunt acolo, cu ele, ci aici cu mine. Doar cu mine...
Ma doare zveltia lor, ma doare surasul, pentru ca eu nu rad decat prin transformare in copil. Iar cand voi trece de varsta asta imi va lipsi poate de la ea doar sanatatea...