agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2971 .



Scrisoare de dor
personale [ ]
cand ea departe incat n-o poti imbratisa cu gandul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Incertus ]

2005-08-09  |     | 



Cu această umilă scriere aș vrea să-ți fac o dezvaluire a simțurilor mele, de când nu te-am mai văzut. Să te las să arunci o privire asupra unei inimii sângerânde ce se zbate la nesfârșit ca-ntr-o colivie de aur si oase. Aerul a devenit mai greu, timpul, trist, infint si efemer. Mă transform ușor într-o umbră grea, ce apasă pământul, ascunzându-mă de razele tale divine. Gândul mi-e greu și mă strivește încet sub a lui greutate. Un infern al viselor și simțământelor. Deși mintea-mi arde sub pura lumină a gândului, sufletul mi-e viscol. Si ninge, ninge neîncetat. Intunericul a cuprins acest vast loc rece, și-nconjoară visul c-o putere uimitoare, doar o rază din lumina ochiilor tăi ar mai putea salva, această Atlantida a sufletului meu, ce se scufundă sub dominația răcorosului întuneric. Acordă-mi din nou această pură privire si fă ca-n sufletul meu să crească șiraguri de aripi bătânde, iar pomul vieții și-al eternității să-nfloreasca încă odată. Cu aripile-ți ușoare, poartă-mă pe acest nesfarșit drum al speranței deșarte. Ingândurat și trist, o umbră, un vis, devin, încet, încet, însuși întunericul mai dureros decât viata, devin o piatră rece, lipsită de sentimente, doar cu aripi ce bat în interiorul meu, o inimă ce bate salbatic de dor și vrea să-mi sfâșie pieptul, s-ajungă la tine. O piatră ce se scufundă, tot mai adanc, într-un ocean de suferință. Aripile-mi sunt rupte și-mi atârnă greu asemenea gândului. Nu mai e mult si barba-mi va atinge ușor pământul, până când întreg trupul se va târî, culminad cu o cădere în pământul ce mușca din mine. Sunt singur și sufletul mi-e decembrie. Revino, învăluie-mă în aripile tale albe de lumină vie. Poartă-mă în visul tău pe cele mai înalte culmi. Redă-mi aripile cu chipul tău, pur înger...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!