Vine o vreme când copiii iau locul prinților iar părinții se uită la ei, dezorientați și confuzi ca niște copii în prima zi de școală.
Vine o vreme atunci când cel pe care-l vedeai imens,părintele tău , apărătorul tău devine o păpușă care dispare tot mai mult și tot mai repede lăsând un gol imens în preajmă.
Azi noapte, mama mea s-a dezechilibrat și a căzut, rupându-și mâna. Am reușit cu greu s-o duc până la pat iar apoi, profitând de ajutorul inimos al șoferului de la Salvare, la Spitalul Universitar din București.
Mama mea era mică și pierdută.Mama mea era speriată. „S-a terminat cu viața mea” mi-a spus când am fugit s-o ridic din baie, unde căzuse. Mama mea vorbea greu, nu se putea mișca mai de loc.
Am internat-o la Spitalul Universitar. Doctorii parcă au vrut să mă consoleze pe mine spunându-mi că nu-i nimic grav, e doar o simplă fractură, se sudează în trei săptămâni iar cu operație în două.
Am fost să o văd la prânz. Mama mea era așa de mică și de neajutorată încât m-am abținut cu greu să nu plâng acolo, de față cu tot salonul.Nu-și poate mișca mâna dreaptă, nu se poate îmbrăca, nu-și poate îndeplini minimele funcții higienice. Mama mea sunt eu, în cele mai rele zile ale mele, atunci când de-abia așteptam să mor. Mama mea, buna mea mamă , cea care m-a îngrijit până acum, a inversat rolurile. Sunt disperat pentru că nu știu ce să-i fac, nu știu ce să-i duc, nu știu cum pot s-o ajut.
Mamă, te rog, mai rămâi un picuț cu mine.Nu pot să mă descurc fără dumneata.