era singura fereastră rămasă
acolo era conturul unui om
și n-ai avut altceva de făcut
decât să-l împingi

apoi pui mâinile la spate
așteptând o pedeapsă

cuvintele se leapădă de tine
în mod repetat de parcă
deodată înțelesurile tale
nu ar mai fi destul de bune

lucrurile se scutură hotărâte
de orice noimă

brusc îți amintești
că încă nu te-ai gândit
la o poziție confortabilă
să mori