agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-10 | | Aflând că m-am întors din lumea poveștilor, și că obișnuiesc să mă odihnesc scriind despre tot ce am văzut acolo, câțiva copii m-au întrebat odată dacă Micul prinț mai trăiește. Trecând peste durerea pe care întrebarea mi-a lăsat-o în suflet, ce mi s-a părut curios a fost faptul că oamenii mari, inclusiv aceia pe care îi știam bine ancorați în realitate, nu îmi adresaseră niciodată această întrebare. Din punctul lor de vedere, chiar dacă exilat pe asteroidul B 612, unde cu greu ar mai putea cineva să ajungă rătăcind harta imaginară a Universului, Micul prinț își vedea mai departe de ale lui. Dacă privilegiul de a-l fi întâlnit aparține inimii celor mici, atunci privilegiul de a nu-l putea da vreodată uitării este, mi-am spus, al inimii celor mari. Iată de ce în aceste Inimi, și nu în altele, sper să-și găsească un loc și povestea mea. Care nu este mai mult decât un fir de nisip în marea și grăitoarea întindere a Deșertului...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate