persoana întâi nu e bună.

personajul se plânge că a trăit mult sub poduri. figurative. cu tălpile încrețite. de la apă, normal. cu ochii usturători. de la căutatul prin mâl. cu urechi țiuitoare. de la ciuliri, normal. niciun tren să meargă pe ape, să le rupă, să le despice. niciun cuțit să treacă prin pâine. pâinea caldă se rupe. pâinea caldă redevine cocă-n stomac. pâinea caldă se depune pe inimă, nu se elimină niciodată.

personajul a transpirat mult sub aceste poduri. cât afluenții. a suferit de frig și nevoi, a fluierat lupul, a strigat peștilor că nu poți aduce pe lume pești mai mici când lumea este acvariu. acum se ia peste mână. își masează picioarele. merge la suprafață.

personajul și-a ales mama, tatăl, prietena cea mai bună, prietenul cel mai bun, iubiții din extra-sezon, căutătorii de comori, ucigașii de perle, răniții de mămoșit, freza pentru primele întâlniri, creioanele de tocit, creioanele de ros, întrebările de tocit, întrebările de ros, gama în care să râdă, gradul de înclinare a zâmbetului, gardul de găurit, compasul pentru călătoriile intra, plăcile de tocit, genunchii de ros.

personajul trece prin zile ca știrbul prin miezul de pâine. își trece degetele prin lapte. nu mai dă sens niciunui act, niciunui gest. visează o lume în care să nu se întâmple nimic și să nu trebuiască să exprime ceva. o lume în care totul să stea fără să fie încremenire. să nu existe apă și verbe, contemplare sau orice denumește. să fie totul un miros. în care a te ridica în picioare și a da cu capul de pod să fie la fel cu a-ți juli burta de prag.

îmi revin la totuna.