run, run, run... el trece prin desiș. eu sunt paralela lui, șarpele străzii, hipnotizat de dansul frunzelor, care învârt aurul luminii de toamnă... și mă îmbăt cu sensuri din ochiul iubirii! știu pe unde au trecut îngerii și versurile le schimb cu boabe și mătase de porumb... dar timpul ne picură tăcerile în tulpini de andaluzit! nu mai avem voie să ne lovim strigătele, paza are cheile sufletelor noastre! suntem arestați în piramidele gândurilor! sângele ni se va opri pe crucea logicii, cea care uită că sărutul are ceva din eliberarea unui stol de porumbei albi, cea care uită că îmbrățișarea trepidează în sinestezii...

15 septembrie 2009, 23:55