Nu ar fi in stare să înțeleaga pe deplin ce se ascunde în mintea lui și încerca să descifreze printre rânduri și să pună cap la cap câteva propoziții ca-ntr-un joc complicat de puzzle pentru a vedea conturarea puțin probabilă a unui viitor reușit ...
Poate în spatele vocii calde și pline de înțelegere avea să fie un spijin ce nu-l avusese niciodată în viața ei ... dar exista posibilitatea ca undeva in interiorul lui să crească un adevărat adversar ... și ar fi fost ultimul lucru de care avea acum nevoie ... când drumul ei consta acum doar in linii paralele de fier străbătute ore-ntregi într-un zgomot constant și-un miros greu de combustibil ...
Știa ca ziua urcării acelor trepte se apropia cu repeziciune ... și știa complet sentimentul de nedescris când privești că se ridică și pleacă ceva ce te facea atât de fericit ... nu putea descrie sentimentul ce avea să-i aștepte odată cu lăsarea în urmă dincolo de un geam al unui turn mare de cărămidă veche , inchisă la culoare ... Ar fi vrut să evite cumva sentimentul că pierzi tot ce te putea face fericit ... și nu mai avea nevoie de nimic în viața ei pentru a se simți mai fericită de atât ... Ar vrea să găsească o situație să evite durerea creată ... dar nu găsea nici o cale de rezolvare ... unica șansă era să trăiască intens fiecare secundă care mai rămânea până la final ... și să fie fericită cu ceea ce avusese șansa să trăiască ... Uitase complet ce însemna să exiști pentru cineva ... să-și facă griji pentru absența ta ... nu mai simțise de mult îmbrătișarea fermă și plină de dorință a cuiva ... însă știa că tot ce trăise avea un preț ce va trebui să-l plătească ... mai avea timp însă timp să schimbe ceva ... dar nu se putea decide ...
Îi era teamă de realitatea de dincolo de geamul securizat dar extrem de murdar ... privea printre dârele de murdărie scursă de ploaie noul ei drum ... Se ascundea de viața reală încercând să zâmbească în continuare și să pară fericită de destinul ei ... Dar de fapt se ferea de tot ... de ea in sine ... și de singurătatea din beciul ce-l va numi "casă" ... Renunța la tot ce-avea ... In schimbul unei liniști extrem de intense ... dar își dorise de sute de ori asta ... acum primea ce voia ...
Și nu avea decât să-și înceapă o nouă cale de întoarcere și nu cuprindea liniile paralele ... Era pentru prima dată când ar fi vrut să fugă de noul ei destin ...
Știa însă că nu va putea fugi de amintirile intense , trăite cu diferite persoane importante pentru derularea normala a vieții ei ... mirosul ud al fânului și inocența fragila o va purta mereu cu gândul spre orașul celebru pentru bucățiile sale de fier ... iar acum se-adauga forțat amintirii drumul pietruit și serile petrecute în zgomotul dereglat al drumului spre casă ... toate acestea își lăsau grav amprenta asupra minții ei extrem de fragile acum ... Își va aminti mereu de paharele slabe de plastic alb cu care se ardea la mână indiferent câtă răcoare era afară ... și simțea mereu un zâmbet adolescentin ce-ncolțea fără voie când auzea sunetul bețișoarelor curbate de plastic crăpate de buzele lui ferme și-agitate ale unui cunoscut ce o făcea să nu mai aibe nevoie altceva ... dar era conștientă că-l va pierde odată cu fiecare metru ce-l va face în compartimentul albastru tăcut ... știind că scaunul de lângă ea era gol ... urmând să fie poate ocupat de un necunoscut ... Încerca din toate puterile să oprescă timpul până va invața să umple golul ... măcar cu câteva lacrimi ... dorindu-și măcar să știe dacă ea pentru viața lui a fost ceva la fel de special ... Tăcută ... facuse primul pas pe treapta vagonului ... lăsând în urmă întrebări fără răspuns... dar nu-și putea întoarce privirea ... căci ce lăsa în urmă ar fi putut să-i oprească pașii spre marele oraș ...


22.septembrie.2009
[J.D.]

Pentru [G.]