agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-24 | |
Doamna Angela era pentru a nu știu câta oară pe pat de spital.
Aproape același, din câte am înțeles - anemie și restul știut sau nu, normal sau nu, în ton cu cei 85 de ani ai dânsei. Era o doamnă frumoasă. Încărunțeala, ridurile și încruntătura ochilor de un albastru–gri blând îi confereau bătrânețea aceea rafinată, fermă prin delicatețe. Respira greu. Dormea la fel de greu. Prefera să stea pe marginea patului, în fund, cu bărbia în piept, moțăind până adormea. Tot timpul mi-era că se va prăbuși. Mă duceam și-o întindeam cu o mână fermă, destul de rapid pentru ca să nu ajungă să-mi azvârle uitătura aceea tăioasă mustind a sictir din cel mai savuros. Dar mă asculta. În prima noapte și pentru două zile, am mai avut o colegă de salon ceva mai mică decât mine, aflată între două drumuri în țară cu chestiuni legate de job. Era și ea acolo, ca de-altfel din două în două luni, pentru a i se face o anumită perfuzie, pentru o anumită suferință, pentru o viață înainte… Doamna Angela îi spunea ei 'urâta'; mie, 'copilul'. Când 'urâta' ieșea în curtea spitalului pentru o pipă, Doamna Angela îi amintea: "Ia-l și pe copilu' ăsta cu tine. Dacă vine dulăul – adică medicul meu și-al urâtei – știu eu ce am de făcut. Pe voi doar vă rog să bateți la ușă când vă întoarceți." Într-o zi am întrebat-o pe Doamna Angela dacă vrea ceva de la bufet. Mofluză, mustăcind, răsucindu-se nițel parcă anume să nu-i vedem sclipirea din ochișorii ăia de viezure a dat drumul unui oftat: "Înghețatăăă!". Ok. Înghețată ne făcurăm, da' după vreo două ore. Pentru ca după încă una să apară juma' din familionul Doamnei Angela cu...mâncare. Au început să scoată borcanele cu supă – "e caldă, mamă, am fiert toată dimineața găina asta.."-, friptură, iaurt, pepene, piersici, miere ...în fine, le-am pierdut șirul; un raft de frigider plin. La un moment dat, fiica de vreo 60 de ani o întreabă: "De ce nu vrei să mănânci nimic? Ce-ai mâncat azi, mamă?!" Am înlemnit! Pentru câteva clipe am auzit doar chestia aia din mine de se zbate nebunește într-un etern oranj.. "Înghețată..!" "Aa?! Înghețată, mamă??...De unde?!!". Am mai apucat doar să văd degetul arătător al Doamnei Angela apărînd cumva de sub cearceaf, indicîndu-mi fooarte clar să-mi mușc limba. Eventual s-o înghit. Avea o mână extrem de îngrijită. Zbârcită, normal, dar nu muncită. Venele ieșeau în relief în cel mai vesel mod, parcă dansau îmbrățișate. Rar am văzut mâini să-mi placă să le privesc, să le adulmec povestea vieții. Doamna Angela avea manichiura executată impecabil. Unghiile perfecte. Aproape fără vârstă. Vii, îndrăznețe, frumoase, totodată discrete. Mi-a povestit cum toată viața a lucrat la Cooperativa Igiena, ca șef de unitate. Frizerie, coafor, cosmetică, manichiură…. Diminețile veneau la patul ei cei doi medici rezidenți, ce mișunau sub aripa doctoriței la care era alocată. Un 'el' cu niște ochi superbi și-o voce de-o simțeai până-n celulă și-o 'ea' frumușică foc, extrem de devotată meseriei. La un moment dat, în șirul investigațiilor, trebuia să i se aplice un mic instrument cu afișaj, ca un clește, pe degetul arătător, nu știu, cred că pentru indicarea glicemiei sau ceva de genu'.. Dulăul mic – mai exact 'cățelușul', după cum am convenit tacit cu Doamna Angela – își exprima reținerea în privința fidelității rezultatului, care sigur ieșea cu oarece eroare din cauza ojei de pe degetul afla la ananghie. La care Doamna Angela a tăiat din fașă orice tentativă de comentariu de moment sau ulterior, tranșînd scurt: "Dacă nu am manichiura făcută, mi-e frig!". Case closed. După trei zile am plecat. Nu voia să se uite cum mă pregătesc. Doar am văzut-o cutremurîndu-se în partea cealaltă de pat, unde i se pregătea o nouă transfuzie de sânge. Am apucat s-o îmbrățișez. A ridicat un deget, același, dar nu pentru a i se aplica cleștele electronic. Nu. Ci doar pentru: "Þine minte, copilu’!". Și-o țin. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate