Acel dulce-prăfuit
ce-l sorbeai lacom..
era praful ce se așezase peste coperțile
durerilor surde
nerăsfoite de ani.

așezându-se peste ele
îmbrăcată în coperți noi și strălucitoare,
Suferința provocată de tine
a ridicat in aerul tău
tot praful anilor trecuți
prin mine.

doar tu ai fi putut simți
dulceața alinării ce o dădea prezența ta
prafului din sufletul meu.

Azi miros la fel.
dar simt doar eu, căci
eu imi sunt azi sursa alinării
acolo unde
tot tu
ești sursa prăfuielii.

Încet, încet
inițialele tale se vor decoji,
și coperțile iși vor pierde strălucirea,
pe ele se va așeza praful,
iar acea zi în care mă sorbeai
(pentru că m-ai ranit)
va fi o amintire demult uitată
pe un vechi raft de bibleotecă.



[ Mirosul pielii noatre este ca și zahărul..
El îndulcește ceaiul, nu și ceasca. ]