Pare mare Terra intuind ce nu văd, iar ciudățenia e soarele, la răsărit cât o fisă de tonomat. Însă de mă urc pe o scară imaginară, mult deasupra trupului fragil, raporturile se schimbă.

[...] și aveam zece ani fiecare, în același timp.

Când lucrurile astfel capătă volum ochiul meu devine imens de cuprinzător și nu mai pot face diferențe între ce mi-e interior, ce mi-e afară, pentru că sunt și și.

[...] dar nu înțelegeam prea bine atunci.

Tot universul este un Eu, din care nu recunosc prea mare lucru. Voi accepta pas cu pas adevărurile sale, ori nu voi putea, depinde ce capacitate am. Cred că aici e o inegalitate între noi.

[...] nu-mi plăcea tristețea și era plin de ea.

Pot să zbor în jurul Soarelui, sau a Lunii, a lui Saturn căci l-am văzut în fotografii, pot să fiu orinde dacă am date să compun o imagine.

[...] de parcă nu mă gândisem la asta, tăceam.

Aș vrea să ai și tu ceva de spus, să fie în tine altceva decât școala noastră mică, blocurile urâte, furia vecinilor de facem zgomot prea mare pe sub ferestre, lecțiile comune tuturor, desenele animate.

[...] tot vorbea înfierbântat despre ce nu știa, doar presupunea despre mine.

Corpul meu e un mecanism ce hrănește creierul, o mamă. Ceva important crește: întrebările, răspunsurile. Mirările, blândețea, răutatea sunt ale mele sau ale ei?

[...] toate fetele au prieten, pe mine mă ceruse fix nimeni.

Tu nu ești atentă. Ce ai? Fii sinceră! Nu înțelegi?
Sunt, dar îmi fugea gândul. Pot să te țin de mână în timp ce ne plimbăm?
Nu ți-e frică să te vadă cineva și să te spună mamei tale? A mea insistă să nu umblu cu fete, cică sunt prea mic. Să-mi văd de învățat că de prostii am destulă vreme în față.

[...] și dacă eram fată, nu puteam să fac primul pas.

Iubirea e o putere foarte mare, o simt aici în piept, dar nu pot să o folosesc. Nu știu cum. Nu fac absolut nimic deosebit, nimic.

[...] bineînțeles, eram prea mici, trebuia să învățăm foarte multă carte.

Pot să te țin după gât?
Se uită lumea cam ciudat la noi. Mie mi-e rușine.
Și mie, dar vroiam să fiu curajos.

[...] dacă nu se însera cred că nu am fi făcut-o până la urmă.

Mie mama îmi dă termen, la zece maxim acasă.
Și mie. e nouă jumătate. Hai!

[...] ehe, ce miracol, aveam un prieten și era așa deștept de te făceai mic..