au trecut vreo două ore
de când încerc să alungesc cuvintele
pentru a formula oarecare
mulțumiri tardive înțelepte,
pentru urări rezervate
ce nu ar trebui să provină dintr-o
datorie de onoare
odată ce timpul trece,
pentru adevărurile limitate!
Mă intreb dacă
esența lucrurilor patetice
se traduce
prin sufletul împăcat
din convingere pură
sau poate dintr-o
dilemă inacceptabilă?
poate ar trebui să mai fie
o expresie poetică,
un calcul inspirat,
un simbol propriu,
mulțumiri si rezerve...
și-apoi hrănesc in continuare tumori
când trec peste detalii ideologice,
desenînd idei simetrice,
complicate,
dar, nu imposibile!