m-am născut în ziua în care
albul din cireși plesnea de culoare

mama se pregătea să învelească sarmale
în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paște)

câteva gânduri mocneau printre cuvinte

calul vecinului era dus la plug
înspre hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruță
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix
dimineața pe jos cinci kilometri
uita de mama și de burta ei țuguiată
ca o pâine scoasă din cuptorul
de după casă făcut de străbunicul
înainte de război

așa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ștergar alb
din cânepa primită de la bunica
și m-am simțit bine până
am rămas singur
mama s-a dus
să adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă să poarte de
belșug și de noroc
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
cu puțin întuneric
îmi va pune mâna în poală
și-mi va îngriji somnul
până dimineață
când liniștea
spartă
de întâiul cântat al cocoșului
îi va reconstitui chipul
o lumină va țâșni
din răsăritul târziu
separându-i trupul
de umbră

și va pleca cu Dumnezeu

tata s-a dus și el
într-o dimineață pe la patru
cu merindea sub braț
și o fotografie
învelită într-un ziar
și nu s-a mai întors

o fi vrând
să se întâlnească cu mama

aș fi vrut să-i spun că am mai crescut
și că-i seamăn mult că o duc bine și că
o aștept seara la capătul uliței
și privesc spre sat până când
văd cerul aplecându-se
să sărute pământul
de noapte bună...

sunt singur

ștergarul alb
în care mi-am uitat copilăria
(singurul suvenir de la mama)
îl port la piept
uneori mă prefac
că o văd
ținându-mi capul pe genunchi

cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig

ca un fluture agățat de noapte
o să colorez cu privirea cele
două imagini între care mă caut...