De ieri, principalele posturi de televiziune transmit nonstop informații despre războiul din fâșia Gaza. Cruciadele continuă. De mii de ani mor arabi musulmani, evrei și creștini fără nici o noimă. După 1948 a luat ființă un stat al evreilor, Israel, cu binecuvantarea puterilor de atunci și de acum, în teritorii ale vechii Palestine, ce fuseseră cucerite de romani în antichitate. Din marele Templu al lui Solomon a ramas doar un zid, Zidul Plângerii, loc cosmopolit de pelerinaj.
Purificați si înspăimântați de holocaustul nazist, evreii s-au întors în istorie și și-au dorit un stat al lor. Dar arabii musulmani nu au fost și nu sunt de acord cu existența statului evreu. Au urmat patru războaie dupa constituirea noului stat și o stare conflictuală permanentă. Chiar Ierusalimul, Orașul Sfânt în care a fost răstignit Mântuitorul este subiect de conflict. Israelul cu un serviciu de spionaj de temut(Mossad-ul), cu o armată puternică, hipertehnicizată, susținut de Unchiul Sam (jandarmul solitar al secolului XXI) dorește distrugerea organizației palestiniene Hamas. Saladini contemporani, arabii refuză prezența unui stat evreiesc în preajma lor, astfel că în ciuda eforturilor diplomatice(gen Camp David),conflictul are viitor .

Sacrificiul lui Iisus Hristos, sămânță a creștinismului, nu a mântuit din păcate Palestina ce plătește tribut de trupuri nevinovate, victime colaterale în opinia analiștilor militari. Poporul ales, nu poate scăpa de stigmatul uciderii lui Hristos. Nae Ionescu l-a taxat inamical pe Mihail Sebastian, care îi solicitase o prefață la romanul De doua mii de ani (șoc pentru autorul ce fuese promovat de profesor la ziarul Cuvântul. Dar gestul Profesorului este minor în comparație cu prigoana evreilor din Evul mediu sau din secolul al XX-lea. Oare dacă evreii s-ar fi creștinat, ar fi avut o altă soartă?

În această binevenită minivacanță dintre ani, am citit și am văzut câteva documentare interesante la National Geographic. Captivantă emisiunea despre Evanghelia după Iuda. Creștinismul a cunoscut numeroase convulsii și interpretări, de la Sfinții Părinți până la Papa Ioan Paul al II-lea sau Benedict al XVI-lea, de la Marea Schismă din 1054, care a inventat creștinii catolici și creștinii ortodocși, până la Reformele lui Luther, Calvin, Zwingli și neosectele ce interpretează Biblia în fel și chip.

Evanghelia lui Iuda Iscariotul există, este reală. A fost descoperită în Egipt și după ce s-a degradat vreo 20 de ani într-un seif dintr-o bancă americană, a fost recondiționată în Elveția, manuscrisul fiind refăcut în proporție de 85%. Gnosticii sunt cei care i-au acordat atenție în primii ani ai creștinismului. Este scrisă în coptă ceea ce reduce probabilitatea unui plagiat, deorece numărul cunoscătorilor acestei limbi este foarte redus (cam cinci persoane).

Faptele lui Hristos sunt prezentate în aproximativ 30 de evanghelii, dar primii episcopi au acceptat doar patru (evangheliile dupa Ioan, Marcu, Luca și Matei), prin care au transmis peste timp o anumită imagine despre Iisus si apostolii săi. Astfel, Iuda Iscariotul (Ioshua) a devenit trădătorul standard care prin sărutul dat lui Hristos înaintea arestării de către romani, a transferat culpa asupra tuturor evreilor.

Evanghelia dupa Iuda redă faptele asemănător celor patru evanghelii agreate de creștini, cu excepția reînvierii. Iuda este prezentat ca apostolul cel bun, singurul care își înțelege Învățătorul și pe care îl trădează la îndemnul acestuia pentru a-i da posibilitatea să-și elibereze spiritul din corsetul material al trupului. Și iată esența, susținută de gnostici: Hristos a fost interesat de descătușarea spiritului și nu de reînviere ca rematerializare trupească.
Grea problemă, ce încă nu a fost rezolvată. Teologi, filozofi, oameni de știință, dictatori, politiceni, simpli enoriași s-au întrebat de secole și încă se mai întreabă cui aparține esența vieții, Materiei sau Spiritului? care dintre cele două reprezintă scopul unei existențe împlinite? Trebuie să ne epuizăm pentru viața concretă, percepută material sau există și o alta viață, o lume a spiritului, imponderabilă, nemăsurabilă dar potențială. Comunismul a supralicitat și în numele materialismului dialectic a lovit dur nu numai în Spirit dar și în civilizația umană, degradând omul, încercând să-l uniformizeze, să-l reducă la un simplu mecanism material, un executant docil, un aplaudac înregimentat turmei.

Biserica creștină nu s-a rupt întru totul de material(ar fi un dezastru pentru popi), de aceea evanghelia dupa Iuda nu îi este pe plac și intoleranța a îmbrăcat în timp forme monstruoase(inchiziție, războie, eliminarea templierilor, catarilor, bogumililor, anatemizări)în contradicție cu învățătura lui Hristos, care în zadar s-a străduit să ne convingă că un creștin adevărat iartă de șaptezeci și șapte de ori câte șapte.

Evanghelia nu îl mai poate ajuta pe Iuda. Biserica creștină are deja tradiția și tipicul ei, toleranța este aproape inexistentă din moment ce catolicii nu se pot reconcilia cu ortodocșii. Pentru creștini, evreii sunt percepuți ca vinovați ai crucifucării, plătindu-și existența actuală prin jertfe permanente în confruntarea cu Jihadul arab. Mai mult, în loc să-l plagieze ca atitudine tolerantă, pe cel pe care l-au osândit la moarte acum doua mii de ani, omoară de șaptezeci și șapte de ori mai mulți nevinovați.

Soluția? Analizată istoricește lupta dintre evrei și palestinieni, pare un perpetuum mobile. Și totuși posibilități de conviețuire pașnică există: dialogul și compromisul, percepute ca o a treia cale, mai mult decat expresia populară, calea de mijloc.O cale transdisciplinară care să armonizeze cele doua popoare prin acceptarea reciprocă ca etnii și teritorii administrative. Împărtășesc viziunea transdisciplinară a lui Basarab Nicolesco: logica aristotelică este depășită. Lupta surdă dintre bine și rău, frumos și urât, alb și negru, material și imaterial, stânga sau dreapta, nu mai este eficientă, nu ne mai satisface și nu dă posibilitatea societății umane să evolueze. Trebuie să apelăm la o noua logică, logica terțului inclus, fundamentată pe percepția cuantică a lumii materiale și imateriale, logică tolerantă, umană, logică inclusivă și nu exclusivă, logică care renunță la crimă ca soluție a victoriei, în favorea compromisului de genul câștg-câștig.