agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1860 .



Jurnal
personale [ ]
joc de sumă nulă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Neville ]

2010-04-22  |     | 



Era o taină, un rîset suprapus care-și strivea candoarea în oglindă – una din marile oglinzi cu rame aurite ale palatului. Fiind vară și aerul părea aurit în încăperile acestuia. O senzație de plenitudine făcea corp comun cu triumful nervilor asupra materiei prea puțin însuflețite de artiștii curții.

Soarele apare absolut absent din separeul norilor. Combinațiile de cuvinte sparte, cioburi, refracții ciudate – cam asta caut de parcă scormonesc prin gunoaie. Le acord o forță inutilă cuvintelor care în loc să-mi inspire încredere crapă sub pașii mei.

Croncăneam printre perioade apuse și derizorii, biciuiam nervi, manevram surîsuri. Nu mi se părea că ar fi inutil să sper dar mă limitam la contrafacerea surîsului meu mereu mai tenace și mai efemer.
Scurta balansare a nimicului între ridurile ferestrei.
Mă îmbătam să jupoi pielea de pe amintirile încă crude. Rămîneam astfel în hotarele unei vinovății apuse. Prea crud fiind pe atunci nu știam cum să mă apăr – nu că aș fi putut dar m-aș fi împăcat mai ușor.
Sigur că cititorul va găsi prea poetice aceste cuvinte și va avea dreptate pentru că i-am împrumutat lui Vlad vocea mea. Nu are decît să-și închipuie alte cuvinte mai aproape de adevăr.
Ospețele sale printre cadavre începuseră pe vremea bătăliilor. Amestecul de
miasme oribile cu mîncarea nu înseamnă decît dorința de a savura gustul morții, de a asimila spaima pe care o împărțea cu generozitate în toate direcțiile. Începuse ca un lucru de bun simț, un fel de pomană ținută de supraviețuitori la locul bătăliei dar se preschimbase cu timpul într-o ceremonie macabră în care se ascuțeau nervii și se măsurau spaimele războinicilor.

- Cred că am fost un fel de Dr. Jeckyl și Mr. Hyde. Þi-am cedat ție o parte din furia și emoțiile mele violente. Era un mod de a mă echilibra.
- Nu știu cine sînt ăștia dar mă bucur că ți-am fost de folos. De fapt nu ai fost singurul. Și Matiaș Corvinul și chiar sultanul Mehmet au preferat să vadă în mine monstrul în comparație cu care ei erau doar mielușei. Boierul meu (...) m-a învățat că țara e ca un cal nărăvaș: nu este de ajuns să vadă doar înainte mai îți trebuie pinteni și bici iar uneori și arcanul.

Senzația pe care o am acum este că nu aș putea face nimic, că plutesc în aer lipsit de energie pentru că energia ți-o dau lucrurile de care te agăți, te sprijini și care te împing mai departe. Sigur că în această lipsă de repere nici comunicarea nu este foarte ușoară. Condimentată cu puțin eroism ea poate deveni digerabilă dar eroismul în cuvinte ajunge să te deprime. Eu am nevoie să fac. De asta muntele era locul ideal. La fel ca slujba sau viața la țară îmi oferea un pămînt ferm.

Dacă era vreo poveste de dragoste coaptă la minut ea are loc mereu în coordonatele neputinței. Slăbiciunea răpăitului de ploaie în ferestre mișcă ceea ce nu a fost sădit în ceea ce nu a fost gîndit. Aerul jilav dă tristeței cu contur apăsător. Și doar venisem să mă bucur, să-mi clătesc ochii. Sătul să mă privesc în oglinda spartă în care tristețea lipăie de zor am ieșit.
Cineva mă anunță că a venit domnul Georgescu. Mă duc să îl văd. Părea bine documentat cu servieta lui jerpelită cu documentele muzeului. La început vorbea prea repede ca să-l pot urmări dar m-am obișnuit. Am deschis ușa muzeului se vedea că fusese șantier se deschidea la fel de greu ca în visul meu. Dar nu era la fel de mare, praful nu era deloc catifelat iar lumina era ceva mai bună pentru că erau și ferestre. Dar tot un depozit era, plin de cioburi și rămășițe ale trecutului. Dintr-un impuls m-am urcat pe o piesă mare ca să verific o etichetă și mulajul s-a crăpat împreună cu aparența de piatră cioplită.

Nu mă simțeam bine, eram răcit și camera se învîrtea cu mine. Dar asta nu era nimic cu răul de a fi uitat. Eram ca un bebe care și-a pierdut mama din priviri. Fără atenția ei aveam impulsul să plîng și să mă lamentez. Dar cealaltă față a medaliei nu reușea să mă convingă că merită să mă consum în așa hal, că nu e doar un capriciu trecător.
Era o autointoxicație. Mă făcea să mă simt mai viu și mai interesant așa cum bîntuiam melancolia în lung și în lat. Chiar și corpul meu era afectat. Era și el schimbat de atenția primită așa cum se luminează luna. Dar în lipsa atenției devenea apatic, plin de cratere și praf lunar. Acesta a fost preludiul unei despărțiri anunțate.

Din toată literatura română nu am păstrat decît Craii de Curtea Veche în bibliotecă. Poate și pentru că problemele de identitate ale lui Mateiu (împărțit între cei trei eroi ai săi: Pașadia, Pantazi și Pirgu) prelungesc problemele identitare ale nației. Cam același lucru se întîmplă și în „Adio, Europa !”. Poziția rezervată a lui Mateiu față de literatura și cultura care-i erau contemporane, rezerva asta face romanul criptic și atrage și mai mult atenția asupra dificultății de a articula un proiect identitar. Spre deosebire de I. D. Sîrbu, Mateiu nu simte nevoia să întindă punți cititorului, să se facă înțeles la nivelul ideilor. Romanul este unul de atmosferă dar este o atmosfera sufletească, un scepticism luminat și estetizant cu care rămîne cititorul. Sunt multe mesaje implicite care pot fi explicitate de erudiți (începînd chiar cu titlul). Esențial este procesul de distilare, sublimare prin care păstrează subterane verva și umorul moștenite de la tatăl său.
Autorul rămîne un ratat și un neîmplinit care se poate împlini doar în cadrul visului și al legendei.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!