agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1886 .



despre crize și bomboane
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [katy ]

2010-04-25  |     | 



- Aveam un amic care era într-o criză și nu știa decât faptul că el o să moară și că totul se rezumă la moarte, acea moarte care o să vină într-un mod inevitabil.
- Adică, nici nu se pune problema că ar putea să supraviețuiească...?
- Nu, prietenul ăsta știa că orice face el nu folosește la nimic, dar printr-un ciudat salt al vieții...
- Paradoxal salt...
- Da... el găsește de cuviință în momentele respective să o ia pe ocolite spre moarte
- Păi, stai un pic, eu credeam că vorbești despre momentele alea din fața morții, când știi că ea este foarte aproape... nu în bătrânețe...
- Da, în așa situație se și afla... chiar înainte de a muri...
- ...din genul sinucigașilor. Și care ar fi logica lor? Tu îi înțelegi? Ce fel de judecată ar putea să te împingă să faci așa lucruri extreme? Știi, eu adineauri mă uitam din balcon și mi-am amintit cum m-a întrebat cineva dacă aș putea să mă arunc de la înălțime, și cum mă uitam de sus, mi-am pus problema asta, dar nu... n-aș putea să fac așa pas nebun.
- Aia este frică de fapt... dar asta e bine. Este autocontrolul și derularea subconștientului care e bine să fie sănătos în asemenea cazuri.
- Dar crizele acestea pot să se transforme chiar în moarte?
- Da, poate, dacă nu mai e posibil să trăiască altfel. Nu întotdeauna totul se rezumă la salvare. Poate că arta l-a salvat o dată, l-a salvat de mai multe ori, dar s-ar putea ca într-o zi arta să nu îl mai salveze pur și simplu.
- Mai bine să nu ajungi să ai nevoie de momentul ăsta salvator. Greu e cu disperarea omenească. Dar ție ți s-a întâmplat să ai momente din astea mai dificile, să percepi lumea altfel decât este?
- Întotdeauna.
- Păi, cum adică întotdeauna? Vorbesc despre momentele criză, ești prea zâmbăreț ca să trăiești întotdeauna așa ceva.
- Nu regret nimic decât viața însăși, dar au fost și încercări mai complicate pentru mine. Eu am avut o iluzie despre viața pe care o trăiam, am ținut-o foarte mult timp în mine, și doar anul ăsta am conștientizat că e cu totul altceva, și că am gândit atâta vreme greșit...
- În ce a constat problema, care a fost iluzia, dacă nu e secret?
- Ei, nu... eram îndrăgostit de o fată și când o vedeam, nu aveam grai, și când vorbeam cu ea, mă bâlbâiam frate! Și au trecut vreo zece ani așa. Apoi ne-a întâlnit întâmplător și vorbeam deja normal. Ea lucra la televiziune și eu i-am zis că prezintă prost de tot. Și n-am mai vorbit. Am fost la un spectaaaacol odată, pe urmă ne-am întâlnit la o petrecere, și la petrecere ea era un fel de vedetă. Și mie nu-mi plăcea de ea cum era la film, mie îmi plăcea de ea cum era în realitate. Apoi, culmea, m-am angajat la același post de televiziune cu ea, eu făceam textul pentru meteo, iar ea făcea altceva. Și ea venea tot timpul acolo la birou unde eram. Și tot așa lucrând, vorbind cu ea, mi-am dat seama că nu mai sunt îndrăgostit. Și că nici nu a existat nimic. Nimic! Dar îți dai seama câți ani au trecut de când am văzut-o prima dată?
- Și ai pierdut atâta timp cu dragostea asta până să conștientizezi...
- De fapt, iluzoriul ăsta m-a ajutat foarte mult în ceea e am devenit. Eu ajunsesem la concluzii existențiale legate de ea, avea așa o importanță pentru mine, că nu mai contau toate lucrurile care se întâmplau, vroiam doar să știu că ea e bine. La mine tot a fost o dragoste de asta, adică știi tu, eu scriam poezii doar pentru ea, pentru nu știam cum să vorbesc. Am început să scriu de la optășpe ani.
- Atunci, bine că a venit la tine în viață. A avut un rost bun.
- Daaaa, firește...
- Bine că ai găsit o cheie să îți dezvolți talentul, pentru că ai nimerit-o bine cu scrisul. Totuși ești mulțumit de ceea ce ai izbutit să faci până acum?
- Sunt mulțumit de rezultat. Foarte mari probleme de comunicare am avut cu ai mei.
- De ce? Din cauza scrisului?
- Cumva pentru că nu ne-am înțeles niciodată, cumva pentru că ei nu înțelegeau... și nu le-am iertat asta.
- Păi, vroiau să devii altcineva sau cum?
- Nu. Mi-au dat libertate să aleg.
-. Zici că de la 18 ani ai început să scrii. Cum s-a întâmplat, până la urmă a devenit o obișnuință pentru tine?
- Au fost foarte multe etape... mă interesa mai mult ideea să pot să mă exprim. Scriam texte, eseuri mai mult... dar ei citeau și îmi reproșau chestii... și uite asta... asta m-a și făcut să scriu poezie, că jurnalul îl citea maică-mea și mă trăgea la răspundere. Și atunci am zis... sănătaaaate... am zis că de-acuma scriu poezie și acuma chiar dacă o citești, tot nu înțelegi ce-am scris.
- Aaaa, tu ai început să scrii ca să nu priceapă ei?
- Da. Și soră-mea a pățit același lucru, dar a găsit altă cale. E mult mai agresivă decât mine și odată ce a aflat că i se citește tot ce scrie, a început să bage niște mari înjurături în jurnal „dacă citești...” și când zicea ceva așa în alte circumstanțe mama se enerva și zicea „bagă în jurnal înjurături, nu vorbi așa” ha ha.
- Mie mi se pare foarte interesant cum absolut toți părinții se bagă în jurnalele copiilor și li se pare absolut normal ceea ce fac, și niciodată nu au mustrări de conștiință. Bunăoară ne povestea o profesoară cum că i-a citit jurnalul de dragoste a fiului ei micuș, fiindcă i s-a părut interesant.
- Dar e normal că părinții vor să știe gândurile copiilor și caută și citesc... asta e.
Uite, la mine, nu prea îmi place că scriu cumva parcă neclar...
- Ba e mai bine așa, din perspectiva mea. Agreez poeziile care păstrează o doză de mister. Cred că toate poeziile ar trebui să aibă așa ceva.
- Biiine, dar unde vezi tu magazinul?
- Păi, uite, scrie bomboane, mare și auriu, în special pentru tine. Aici este un butic de la Bucuria.
- E închis.
- E închis?
- Stai că vine vânzătoarea, uite că ni-l deschide.
- Ei, vezi ce noroc avem?
- Da... de care zici că-ți plac?
- Să nu uiți de Chișinău de Seară.
- Și care e diferența dintre astea două de la meteorit?
- Doar prețul, că gramajul e același, dar sunt aceleași bomboane înăuntru, nu există sortiment variat pentru meteorit.
- Ideea e să fie mai multe. Sunt mai multe aici, decât aici?
- La fel.
- Ha ha. Cutia e mai mare.
- stai să mă gândesc pentru cine trebuie să duc...
- Dar o să-ți iau și ție.
- Nuuuu... nu vreau. Nu vreau.
(ieșind din Bucuria)
- Ai bomboane...
- ...am bomboane.

_______________________________
Îi mulțumesc foarte mult lui
Răzvan

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!