Încă nu am auzit,
ca cineva să se sinucidă de fericire,
dar știu, că buruiana răului crește latent
și profund motivată în sufletul omului disperat,
iar atunci când e udată cu lacrimi amare,
ascunse din orgoliu nativ de ochii lumii,
hrănită indirect și de cei apropiați,
sufocând încrederea idealului visat,
înflorește mai frumos ca oricând,
ajungând astfel la apogeul clipei nefaste, sinuciderea;
împrăștiindu-și apoi, după scopul atins, semințele durerii peste tot, în jurul ei neiertător.

Iulie 2010