Vestea morții poetului era previzibilă.
Acum, pentrucă evenimentul este consumat, am sentimente contradictorii. Prima reacție mi-a fost să-l invoc în versuri cu rimă, în care să îl așez mental lângă o fântână somnambulă, păscând mieii primi, acoperit de ultrasentimente, gândind la un manifest pentru sănătatea pământului, cotropit de ultrasentimente, scoțând dintr-un buzunar al vestei, dintre poezii necenzurate un manifest pentru mileniul trei dar pământul deocamdată ni-l mai lasă, enigmatic și cuminte, să-l plângem sau să-l denigrăm.
Aceste rânduri le aștern pentrucă îmi lipsește, atât mie cât și nepoților mei.
Nepoții îl așteaptă în filele manualelor școlare iar eu îl aștept pentru a-și împlini o promisiune.
Înainte de evenimentele din decembrie 1989 l-am cunoscut eu fiind o simplă cutie de rezonanță care vibra anonim în sălile arhipline.
Am avut norocul să mă primească la biroul din Casa Scânteii, unde, pe peretele din spate era sprijinită Lancea lui Horea.
Mi-a vorbit ignorându-mă, cu lancea în mână invocând Crăișorul. Pentru zece minute am fost singurul lui spectator.
Mai târziu mi-a făcut onoarea să mă invite la un An Nou la Breaza, alături de Cenaclul Flacăra.
Și acolo am avut parte de un spectacol ca o torță de magneziu.
Cei care au dorit s-au produs cu ce și cum au dorit, fără regie, fără opreliști, fără cenzură.
Citindu-i o poezie ân care i-am găsit adresa de domiciliu, i-am scris, știind , simțind că va primi și că va citi rândurile mele.
I-am oferit un adăpost pentru vremea când va avea nevoie.
După revoluție mi-a telefonat și a promis că vine.
Era obosit, scârbit și neâncrezător în cei din preajma lui. Eu eram necunoscutul care îi asigura un sprijin.
A renăscut, ca de fiecare dată, iubindu-și deopotrivă adversarii și apropiații.
Baierele pieptului erau deschise pentru provocări și pieptul lui, ca o catedrală, a lăsat inima să crească nemăsurat, pentru a putea absorbi cât mai multe întâmplări și oameni.
Astăzi Adian Păunescu este mort și odată cu el poezia în vers clasic se va stinge.
A scris mult, a publicat mult, uneori prea mult, dar sunt poezii pe care mulți poeți nu vor reuși să le atingă, în valoare și sensibilitate, timp de două vieți.
Adrian Păunescu nu s-a scis de tot.
Domnule Păunescu te aștept cu Manifest petru cei rămași în viață!
Știi că te aștept.
Sărut mâna, domnule Păunescu!