norii plângeau deasupra noastră
eu eram ud tu erai castă
prin iarbă ne plimbam desculți
săraci și-nfometați dar culți

se vremuiește viața peste noi
ne e rușine să mai umblăm goi
eu sunt soldat iar tu incastă
atât a mai rămas din foamea noastră

dar toamna vieții iar ne-o re`ntâlni
din nou naivi și mici sărmani copii
vom merge-nlănțuiți în gând departe
doi pariori perdanți pe-aceeași carte