agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2211 .



Nick
personale [ ]
Intalnirea

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu ]

2011-04-16  |     | 



Ei, bine, cînd vrei s-o faci, o faci fără remușcări, fără regrete.
- Știu, există ceva care se cheamă suicid. Asta se întîmplă cînd nu poți merge mai departe.
- Nick nu pot decide în numele tău dar mă gîndesc la chestia asta tot timpul.

Se mutase de curînd într-o garsonieră, împreună cu Eva dar se despărțiseră după două luni.

Barul pe care-l aleseseră se numea Rio, aveau de gînd să se îmbete, să bea puțin din fiecare fel.

Se imbrăcă cu pantaloni negri raiați, pulover de lînă neagră, proaspăt ras, arăta cool. Nick avea părul șaten deschis, ochi albastri, contrastînd cu hainele lui negre.

Pînă acum nu știa ce se poate spune într-un bar. În curînd află că într-un bar de noapte se pot spune inepții despre viața, tîmpenii, orice îți trece prin minte.

- Există tonomat aici, pentru numele lui Dumnezeu?
- Þi-am spus ce rău imi pare pentru chestia care ți
s-a întîmplat?
- Da, mi-ai spus.
- Mă străduiesc să nu mă gîndesc, la urma urmei nu era decît o nenorocită de slujbă.

Nick începu acea discuție de la suflet la suflet cu Eva, numai că nu știa s-o ducă mai departe, deoarece după cîteva guri de băutură era beat mort.

Incepu să plîngă. Nu știa ce să zică. Eva îl ajută să se așeze pe un scaun și-i sugeră cu luciditate că ar trebui să mai bea un rînd.

Se treziră între puștani de liceu, așa încît Nick se întrebă dacă nu cumva greșise localul.
- Þi-am zis, la patruzeci și opt de ani, dat afară din slujbă pentru corectitudine profesională!
- O, îmi închipui scena!
- Imi pare rău.

Clienții mai vechi aveau cîțiva ani înaintea lor. Un tip bărbos, cu fața congestionată de vodcă, îl privea insistent.

- Eva, eu plec!

Ieșiră pe stradă, pe mai multe cărări, ca într-un tîrziu să se aseze pe o bancă dintr-o stație de troleibuz.
- Pînă acum am debitat mai multe prostii și asta chiar înainte de culcare. Rahat!.
- Ai pe cineva, Eva?
Era pueril din partea lui s-o întrebe așa direct.

Se ridică de pe scaun, compunînd în gînd ce avea
să-i spună. Nici măcar n-o întrebă ce mai face, cum o mai duce.

Cîndva comunica cu ea prin priviri, prin vorbe puține, gesturi mici, dar semnificative, acum comunicarea asta nu mai era posibilă, așa că o privi insistent.

- Nu arăți bine, draga mea.
- Ba arăt bine, chiar foarte bine.
- Nu degeaba zic asta. Nu te hrănești ca lumea.

- Umpleam frigiderul și îl găseam tot plin, fiindcă te încăpățînai să nu mănînci. Și nici nu găteai prea grozav.
- Nu înțeleg de ce nu-ți plăcea ceea ce găteam.
- Nick, ascultă, ar trebui să-ți pui ordine în viață!

- Am cunoscut o avocată la o petrecere: o femeie de treizeci si cinci de ani, extrem de sociabilă, brunetă, sîni mari, zveltă, curioasă. Conversa bine și foarte elevat. Era hotărîtă să vină la mine acasă. Era clar că avea o problemă de rezolvat.

Noaptea, tîrziu, am sculat-o, i-am acoperit goliciunea, pe deplin satisfăcut și cam plictisit.
- E o situație obișnuită?
- Cu noi, să zicem că nu.
- Chiar așa.

In general, Nick nu avea răbdare cu femeile. Vorbea cu ele despre probleme sociale, morală, politică, fleacuri, care îl puneau la curent cu ceea ce era nou în lumea mondenă dar se plictisea repede.

Combina pofta unei conversații intelectuale cu dragostea fizică și se simțea excelent.

- Eva, sunt la pămînt!

Simți cum crește în el sentimentul inutilității.
Zilele curgeau monoton, una după alta. Se uita la televizor, pe internet, conversa cu necunoscuți, mînca, dormea bine, citea, noaptea aducea cîte o fată frumoasă, făceau dragoste.
Femeile plecau discret pe scara de incendiu. El abia își mai amintea de ele. Le uita numele,le încurca.
Ele vorbeau de regulă despre muncă sau despre copiii lor, uneori despre soți sau amanți apoi îi mulțumeau că au avut o noapte minunată.

Și iată-l pe Nick cel echilibrat, sofisticat, acordîndu-și pentru prima oară atenție. Cineva din afara casei îi putea aduce o oarecare stabilitate emoțională.

Se convingea singur că este disperat. Cît de disperat? Foarte disperat. Știa ce înseamnă Eva pentru el: acel echilibru sufletesc, de care acum avea nevoie.
- Eva, ești în posesia echilibrului meu!
- Chestia asta îmi place.
Eva rîse. Vroia să știe dacă Nick glumește.
- Ei, află că-mi place. E un moment delicat, așa de intim.
Nick își făcu singur un cadou: o palmă zdravănă peste față.
- Eva, cum poți s-o duci bine?
- Uite, pot și basta.
- Nick, dragul meu, sensibilul meu Nick, ehilibrul ăla înseamnă timp. Totul este în regulă, Nick, absolut totul, în afară de faptul că n-ai timp, vreau să zic, timp pentru mine.
Și inainte ca Nick să zică ceva, Eva îl sărută duios pe frunte, apoi își văzu de drum.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!