habar n-am ce cauți tu aici
m-am înapoiat acestei femei

moarte, câțiva ani în șir am
stors din brațele ei pământ

și mi-am lăsat inima, uituco,
să tencuiască zidul de ambele părți

mă întorc către femeia aceasta cu
calm strident, cu lacrimile

ei, niște pompoane de ispitit
deșert. mă îndrumă sforile iar


ori de câte ori se ivește această
femeie care a încălcat de nenumărate

ori legile prăbușirii și nici măcar
n-a regretat nimic

altceva
totul a pornit de la o mototolită liniște

nu știu cum îmi reușește tocmai mie
tencuiala mea dărâmă, singurătatea mea

înmulțește oameni, colțul gurii
mele arată până unde se dă tăietura