În această tăcere de moarte caut un semn,
Doamne.
În această tristețe fără răspuns
Te aștept.
Copil am fost, neștiind:
din grădina cu măslinii în vaier
nu există întoarcere.
Și acum niciun braț, Doamne,
niciun ochi,
doar tandrețea uscată a vântului
răscolind penele îngerilor.
Mâhnit locuiești după-amiezele toamnei
în iubirea noastră secretă,
închisă-ntr-o pasăre
cioplită.
Ieri
cu brațele noastre curate luam
străzile, orașul, lumea,
zâmbind,
și le aruncam în sus,
și ne chemam unul pe altul
fericiți.
Dragostea
era rugăciunea noastră.
În oglindă,
dincolo
de noi
cu cruzime
creșteau cruci.