ai plecat
lăsând în urma ta toamna
ca un bănuț aurit pus la păstrare
în caseta fermecată a viselor
soarele încă strălucește
sau poate tu ai pășit
pe urmele unei toamne fosforescente
mai lin decât o pasăre călătoare
își are plutirea în zbor
vrăjit stă orașul drapat în falduri de iederă
doar timpul trece greu fără tine
și în balcon frunzele îți încalță papucii
iar eu mă gândesc
cum nimic nu poate fi mai liniștitor
decât această frumoasă fidelitate
care unește tandru capetele lumii
indiferent de fusul orar
legându-ne și mai strâns în iubire
chiar dacă așteptarea pare a fi
doar un monstru ce se hrănește acum
cu inimile noastre