agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1519 .



o poveste
personale [ ]
(despre războaie)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [muraru ]

2012-01-19  |     | 



bunicul
fost prizonier la ruși
cătană chezaro-crăiască fiind
de dinainte de marea catastrofă
despre care nici măcar soljenițîn nu cunoaște
decât cel mult cât de mare a fost
într-o anume vreme
nici măcar noi ceilalți
cine mai știe câte generații
nu vom cunoaște
devreme ce se mai măsoară încă

am văzut siberiile cu ochii lui
și apoi cu ai lui soljenițîn
ceea ce desigur nu este de ajuns
decât cel mult ca idee
ceea ce nu este de ajuns aproape niciodată
atunci când este vorba de oameni

când se certa cu bunica
extrem de rar dealtfel
ea îl punea la punct amintindu-i
că atunci când s-au cununat
proaspăt venit din propria absență aflându-se
holtei cam bătrân arătându-se
fie și numai pentru că la anii lui
a apucat să vadă atâta lume
era îmbrăcat cu țundra maică-si
cea care adusese de zestre o moară
și-i plăcuse mereu să arate bine
frumoasă și de neam fiind ea de-acolo
ceea ce a contat dintotdeauna într-un loc în care
diminețile erau de departe
cel mai imporatant lucru cu putință

mai bine de patru ani stătuse bunicul la ruși
și cine știe câte a adunat
în ranița aceea ferfeniță
cu stema țarilor smulsă de la locul ei
în care purta
inclusiv o revoluție în care nu putea să cread
inclusiv ceea ce mai rămăsese
din meteoritul tungust
cu care s-a arătat într-o bună dimineață
în pragul bătrâni case
care aproape că nu mai trăgea vreo nădejde

nu prea vorbea el despre câte
plăcându-i doar din când în când
să se veselească de unul singur
rotunjind vorbe străine
într-o limbă căreia îi zicea muscălească

să nu uite-zicea
fără să spună vreodată
ce anume n-ar fi de uitat
din toată sumbra asta de odisee
sau poate că tocmai
cine știe

avea o replică
atunci când bunica îi amintea de țundra aia
zicea că noua constituție
cea din 22
ar permite până și așa ceva-
cu o morgă care
dincolo de ironie
dădea acestor vorbe o greutate copleșitoare
pentru o vrednică țărancă de demult
care credea că lumea se întinde
atât cât vede ea cu ochii
și care nici măcar nu ținea să se dumirească
pe unde ar veni Blajul
dincolo de frunțile de stâncă ale munților
care se înălțau din păduri înspre cer
nu atât de departe
ca niște adevărate porți ale răsăritului

niște vorbe care susțineau altceva
decât umila ei știință
și pe care el părea că le-ar înțelege
anume în felul lor-
cum tocmai venea de cine știe unde
de dincolo de lumea asta strâmtă
cu temelii de piatră și cu pereți de lemn
având de acoperiș cerul
cu care ea se împăcase dintotdeauna
considerând-o unică și mai ales destulă

altfel era coborâtoare din unul căruia
i se mai păstrase doar porecla
unul Pălătin
care trebuiește să fi fost iobagul
comitelui palatin al unui regat de demult
descendență de care era foarte mândră
amintindu-le tuturora atunci când se nimerea
că toți cei de până și taică-su chiar
fuseseră gornici împărătești
mai marii pădurilor de prin părțile locuri adică
unde stejarii și fagii țineau locul holdelor
de când lumea
cât vedeai cu ochii

vorbea mândră despre coarne de bou ferecate în aramă
și despre toporiști cu coada lungă
cu muchea bătută în insemnele împăraților de la Beci
între care văzuse oarecând lumina-
atunci când i se zgândăreau orgoliile
mai ales

cu țundra mumă-ti zicea bunica
punându-l la punct
trimițându-l nu chiar la origini
cât acolo unde
să apuce să se lovească de pragul de sus
și așa se ajungea
la al nu știu câtelea război
dacă acceptăm că războaiele
încep și se termină întotdeauna cu noi
mai ales în noi
dacă acceptăm generoasa idee
după care fiecare suntem o lume
ba chiar dacă nu acceptăm
nimic din toate acestea
cum de fapt se chiar întâmplă

și iarna devenea interesantă din nou
pentru că altfel nu prea era vreme
de astfel de hârjoane
nesângeroase și de trebuință

...care nu ținea deobicei
nici măcar până a doua zi
un trianon la îndemâna oricui
le împăca pe toate la vremea aceea
începând mai ales din amurg
întotdeauna până a doua zi


și nu s-a înțeles pentru că
mai mult de-atât nu era altceva de demonstrat
mai ales acolo unde ar fi avut cu adevărat importanță
în zona aceea ermetică de unde lipsesc oamenii
și care pare că hotărește
cu o cutremurătoare ciclicitate
căreia ei nu i se pot opune decât astfel


așadar au avut cinci copii dintre care
pentru că s-au pregătit de-acum învățați
pentru Al Doilea...

și s-a povestit spre știință
și mai ales spre pomenire

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!