… când nu mai am și nu mai am ce face, citesc… texte alese de prin corespondența unora, așa cum e asta a ăstora doi: André (Paul Guillame) Gide și Roger Martin Du Gard – unul dintre ei ura scrisorile „bătute” pe tastatura mașinii de scris, dar și-au scris, unul altuia, dar și anapoda, timp de aproape o jumătate de secol (de chiar au ajuns unii să considere că-s poponari, deși unul i-a furat celuilalt secretara… pentru o îndelungată folosință de un anume fel… tandră, în fapt fiind vorba de cel ce-a devenit, cândva, premiant Nobel…, meseria lui Du Gard fiind, până la capăt, aia de „analist” de texte!)**.

…

Dudeala și efectele sale se obțin ușurel: cultivi o duzină de duzi; îi îngrijești; după ce ei (duzii!) se maturizează recoltezi sute și mii de dude; principial fiind faptul că (?!) „va” să contezi pe aportul milioanelor de consumatori – despre dudarii dependenți zic, pentru că ăștia, dudarii, nu au coloană vertebrală, ci au numai una vizual-sonoră, precum și o altă ordine a ideilor, iar TOTUL, pe parcursul zilelor și anilor lor e o, sau e ori oare (?!), adică ceva ce ține de imaginația dudiștilor, fie că imaginația lor corespunde unor reguli certificabile, au ba! Important e că TOTUL este ipotecabil dacă-i instaurată „clima organizată”, asta chiar dac-or invoca unii dureri in-cur-abile atunci când aparent par c-ar fi fiind puși pe fapte mari, dar și-n diverse situații pentru a invoca teoria fractalilor aflați în geanta unei doamne (al cărui nume nu-l spun!), ori prin aparentele apariții de prin televiziunile ce difuzează continuu publicitatea politică sub abrevierile „la” Partidul Cutare și „la” viitorul Președinte al României „în” afara perioadei de campanie electorală, după cum ne informează „Agențile” de presă…, asta dat fiind că de nicăieri nu mai poți să cumperi nimic „cu atâția bani”, ci numai „la atâția bani”, adică nu „cu cinci lei”, ci numai „la cinci lei”! Cu alte cuvinte, o să fii și tu, ca și mine: „mai precis”! Păi e ca (și!) cum te-ai afla pe munte și trebuie să știi precis pe unde calci – zic și eu! –, asta ca să ajungi, până la urmă, la capătul drumului, ori, poate e precum ca atunci când pui „și” după și înainte de orice „ca”, ca „și” ca „și” să nu faci o cacofonie… adică să pui/spui „cașica” ca cireșica pe tort, iar nu ca caca peste alt caca, până la urma urmelor. Așadar, ca să „și” vă spun ce vreau, „și” că (e indispensabil acest „și”!) e că „și” șisturile, unele, sunt „și” bituminoase, adică, și de fapt, nu sunt decât niște foste balegi, asta dacă e ca „și” să le dăm „și” crezare „și” cercetătorilor preocupați, „și” ca să „și” să încheiem, „și” ca să știți că „și” sunt și atent la „și” cum mă exprim, ca „și” să nu „și” greșesc. „Și” dacă o să fac „și” progrese, o să „și” ajung să prezint „și” știri la teve „și”, ca „și” sigur, o să fiu cel puțin „și” ca și” purtător de cuvânt ca „și” la un demnitar (nu „al” unui demnitar, Doamne ferește!), deși ci-că că k, dacă-nlocuim „c” cu „k”, nu mai facem cacofonii. Mai rămâne (pe românește!) să ne limpezim „și” noi rufele, dar nu acum, pentru că mai avem și altele pe cap.
Eu sper că v-a plăcut „și” foarte mult, nu? Ei bine, asta chiar „și” dacă da, dar „și” dacă ba, în altă ordine a ideilor, de chiar iată că și chiar, voila de vezi (?!) că: L'Union démocratique des Magyars de Roumanie n'est plus le seul parti sur l’échiquier politique à représenter les intérêts de la minorité hongroise, parce que deux autres partis lui disputent aujourd'hui ce monopole: le Parti civique magyar et le Parti populaire magyar de Transylvanie.
Ha?! Ce-s astea? Păi sunt chiar așa precum se spune și se presupune și așa cum dă de-nțeles expresia: „Duduia duduia”, ori cum sunt și spun vorbele lui „L` Ion Cristoiu” (cel mai mare journalist român aflat până acum în viață!), după ale cărui vorbe/spuse stai precum/ca Stan și Stanca-n castan, dar nu cu Stanca și nici ca stânca – pentru că până la urmă, tot el, îl călărește pe fiecare… fie că-i el Stan, fie, tot el, aflat fiind și-ntr-un cui, că-i tot și/și castan&ă. Numai că, dincolo de L` Ion Christ, viața politică românească are, până la urmă, o duioșie… calmabilă.
Ha?! Păi nu vorbeam noi cu… László Tõkés, cu Ion Iliescu și cu Adrian Năstase fiindcă ei sunt „Cei trei her-coioși” ai României, adică să vorbim cu ei, ca de la om, ca-ntr-un film de acțiune, despre reforma statului, chiar de ne-am mira, ori de ne-am simți mirați și calamitați după alegerea asta sigură, dat fiind că nu suntem în stare să ne exprimăm și-n maghiară, dincolo de proporția de sub 4%, dat fiind că restul de până la 7% (de exprimatorii posibili în maghiară, zic!) sunt țigani analfabeți înregistrați a fi fiind… maghiari, unii dintre aceștia chiar fiind „aclimatizați” prin județul Tucea (de pe unde vine și șeful PNL cu ochii lui verji-albăstruiți est-nordic) și-n Teleorman (în acest din urmă județ nefiind înregistrați cei foarte mulți bulgari pe bune, dar, ciudat, foarte mulți maghiari, fără a mai spune că-n județul Tulcea sunt și niște minoritari ostroviți rău de tot: de ce?, za cem?).

…

Păi de ce? De ce ne dăm (nouă!) de-nțeles că parlamentarii opoziției nu revin „deocamdată”…’n Parlament? Păi nu revin, pentru a nu produce un orgasm colectiv în sânul persoanelor de sex opus, chestiune ce-i de la sine-nțeleasă, acest fapt fiind bine descris comportamental de către VictorEx Ponta și de către De’ sCrin Antonescu, conform regulilor, dar și pentru că, până la urmă, ei fac parte dintr-un echipaj plin „de experiența ce-ar face și-ar drege”, ceea ce s-a și dres: De’ sCrin are debit, iar VictorEx e dependent de viitor.
Ha…?! Chestiunea-i clamabilă? Păi sonata nu-i o opinie publică?, ci e doar o duduie ce și-o duduie cam cum e chestia aia cu huța-huța cu...?
E interpretabil, dar vă mulțumesc, chiar dacă-i așa!

Notă:
*Termenii „duduia” și „duduia” sunt cam „calmambilicicoși”, așa că rămâne să clameze fiecare cititor tot ce-și dorește.
** Corespondență (Texte alese): André Gide - Roger Martin Du Gard; Ed Univers, 1973 – cartea are peste șase sute de pagini, așa că aveți grijă ce faceți cu viața și cu timpul vostru liber!