De ceva timp ne simțim bine, dar nu putem înregimenta spusa asta-n categoria aporiilor, adică drept maximă și/ori cugetare, dat fiind că-n „tot timpul” afirmațiile privind starea (și tot ce-i de spus despre asta!) stă la dispoziția personală, iar nu la cheremul altcuiva, și chiar, pe bună dreptate, pentru că ăsta-i timpul, care-i plin de chichițe, adică-i infinit, adică n-are măsură – șade o-ntreagă poveste-n mijlocul a ce-ar fi de spus, iar pentru a vă pune la curent despre cum de-am ajuns să fim puși sub observație clinică e… ceva absolut alegoric, de nici că mai, foarte, excelent, formidabil sau extraordinar de bine nu putem să spunem că ne simțim, deși „proprietățile” astea ne vin și ne provin în/din minte din motive pe care vă las să vi le-nchipuiți dumneavoastră. În ceea ca mă privește, starea mea fizică este bună, pentru că așa scrie-n foaia-mi de observație. Dețin multe „obiecte electibile”, însă am și unele nevralgice, dat fiind că denaturarea mi-a jucat feste cândva și, pe ici pe colo, tocmai atunci când și-a dorit-o ea – așa că nu o pot personaliza pe această „ea”, pentru că-i altceva, iar nu din motive invocabile privind economia de spațiu editorial de mine asumat.

Prin urmare, eu, cu de la mine voie, m-am supus unor experimente. Am lăsat să-mi cadă-n cap de la un metru înălțime de deasupra capului meu, pe rând: o „greutate” de un kilogram făcută din fontă; un kilogram de mercur; unul de nisip; unul de făină; unul de apă; unul de fulgi de gâscă; și unul de aer.
…
Probabil că ăștia de la SMURD, ce-au venit, m-au ridicat și m-au garat, habar n-au ei că acum eu stau într-un soi de „rezervație personală” de unde-i aud pe unii și pe alții spunând cum c-am suferit un traumatism mental deliberat produs. Unul dintre ăștia afirmă, chiar, că era bine să-mi fi fost testate efectele teoriei gravitației punând pe cineva să mă izbească-n cap c-o pernă, sau să-mi verse-n cap o cană cu apă, pentru că urmările fizice ar fi fost minore, iar deliciul întâmplării ar fi fost unul amuzant/ilar. Inițial am vrut să-i contrazic, dar foarte repede am suspendat orice dorință de a deschide o discuție elevată pe tema asta cu asistenții – că altă calitate nu le-o pot conferi. Ei cu viziunea lor, eu cu a mea! Ba, unul sugera că ar fi fost bine ca-n loc de nisip să fi folosit, eu, sare, pentru că mi-ar fi oprit sângerarea produsă-n urma impactului capului meu cu corpul kilogramului de fontă. Nu ascund faptul că am mai suferit lovituri serioase, dar nu din partea unor corpuri fizice, ci din partea unora de altă natură ce acum îmi sunt analizate, de alți specialiști, în dimensionarea lor psihică – de nici pân-acum n-am priceput cum anume o lovitură sentimentală îți poate afecta grav echilibrul rațiunii de orice fel, al judecăților elevate, al eticii, al esteticului, al… stadiului și-al nivelurilor nesimțirii (chiar așa-i?!).

Cu alte cuvinte, am atâtea „pe cap” încât abia aștept să sar gardul fascinant al rezervelor teoretice și să dau și peste alții ce au rezerve și privesc lucrurile „ca atare” asupra teoriei relativității, printr-un algoritm aleator extins, ori personalizat, pentru că eu nu presupun că diferențele și diferențierile mentale de genul acestora contează-ntr-atâta încât merită a mă băga-n sperieți și a-mi induce sonații aleatoare trecute, prezente și viitoare.


A, vă răspund cam în zece minute după apelare, numai că-i necesar să aveți C.I.-ul cu dumneavoastră pentru a mă putea contacta, dat fiind că asta-i regula impusă de formațiunile medicale acreditate.