Când nu merge ceva te gândești la ce e mai rău sau scoți defectele cuiva la iveală: păcătos etc.

Când gândesc sunt ca două cercuri întrepătrunse ca în o formă de 8.

Gând care se duce lângă ceea ce este problemă.

Gândul care trece ca trăsnetul, lăsând spre o gândire ideea de ceva.

Realitatea gândită te mută din punctul ăla tâmpit de funcționare.

Revenirea la imaginea interesată aduce excitația. Practic nu rămân la gândul(?) ce este în trecerea la cealaltă bară.

Gândul ieșit se reflectă înapoi pe bara inițială după ce atinge a doua bară.
Gândul la locul super de la bunica |/|
Reflexia pe bara inițială mi-a adus în minte pelicula cu bobocii de rață.

A fi gânditor/a fi îngândurat/

Vezi un lucru, te duce gândul la idee, adică pe bara a doua.
Gândirea în afara gândirii.
Am suferit gândind la suferință și tot cădeam în jos, dar ca la un botez am ieșit din sferă (cerc mic în cerc mare).
Gândesc unde cred.
“uite așa mă bate gândul.”
În o smerită smerenie ajung să mă fărâmițez așa de mult și mă gândesc la anafora pentru noi, la trupul Maicii Domnului.

Suprapunerea din vis = gândirea

Visez pentru că îmi dă de gândit!
Gândul e un fascicul spre tine.
“a sta pe gânduri.”
Verde cu negru: eu și gândurile.
A te duce gândul de nas.
Voința înainte de a face. Am pus pixul în un fel și m-am dus cu gândul la o sabie. Am atras răul.
Gândirea are picioare /OO

Viteza gândului și corpul static.
A da fără să gândești.
Sunt trimiteri, aluzii care nu se lipesc, probabil unde se duce gândul.
Gânduri din alea.
Gândirea O peste un punct .
De ce mă duce gândul la cineva?
Tata a spus că ia apă de acolo. A gândi în un fel.
A rămâne dus pe gânduri.
M-am oprit în aburul gândului încă o dată, întârziind a face.
Merg în cosmos și mă opresc, rezemându-mă în barbă gânditor.
Vorba rea, gândul rău.
Doamne, alungă de la mine pâlpâietoarea gândire de rău, făcând spațiu pentru îmbrățișare.
“nu intră la gânduri din astea.”
Gândirea duce la plăcere sau neplăcere.
A gândi în viitor. A pune probleme la timpul viitor. A nu trăi prezentul.
Se desprind gânduri pe care le tragem în noi, le ținem în virtutea a ceva.
Zboară cu viteză mare gândul peste faptul ce e de a face, de a nu face, peste faptul de a spune, de a nu spune.
Gândirea are legătură cu visul.
Gândirea este influientată de vis?
Odată ce are loc comparația ca o simțire a două suprapuneri apare gândirea.
Observarea unor lucruri și punerea lor altfel pentru că am gândit de rău dacă ar mai sta așa cum le-am perceput. E o percepție în asociație. E o percepție balansată spre o durere datorită unei asocieri cu un final negativ, fapt pentru care apare necesitatea acționării.
“puterea gândului”
De la un gând la altul apare o stare excitația ???
Sunt mai multe gânduri în același timp.
“A te duce gândul.”
condiționalul “dacă” și gândirea ce apare.
Gândirea apare unde mă învârt în un cerc, de la cer la pământ și înaintez ca în un tunel.(teoria barelor)
A gândi în asociere cu perversitatea.
Gândul e un fascicul spre tine.
Când gândești de rău, cazi cu spatele în interiorul sferei cenușii.
Dacă fac, gândesc. Gândesc după cum fac.
Aleg gândindu-mă la ceva, la cineva.
Cunoaștere (reproducere a gândirii) = văd (într-un fac/ nu fac)
Voința de a gândi (reproduce sensibilitatea) =
- Îmi vine să zic
- Plânge/ râde
- Intuiție
- Intenția (trebuie cântată ca să fiu mai atent)
- Poftă
Gândire (reproduce ideea ?) =
- Cântec (reproducere a voinței)
- Plăcere/ neplăcere


Ispitele vin prin gânduri.
Trecere de la intuiție la gândire: “parcă intenționat le face.”
Un gând rău care te face să alegi. E un da sau nu. Dacă alegi să faci acel cutare lucru chiar crezi în el.
În gând cu ramurile spre pământ am derivat ploaia rece și acum mănânc înghețata.
Gândul meu iese în val, din soare, în noapte, de sub piramidă.
gânduri vechi și o ploaie rece.
“am gânduri mari cu tine.”
Un gând = două drumuri real și imaginar |/|
A gândi este pentru limitare. ?
Gândul la cineva, ceva și gustul de mâncare.
A rămâne gânditori mai departe în afara unui platou de gândire nu este indicat. Este benefic să ne mărginim la un platou de gândire.
A da încolo pe celălalt, glonț ce se duce din mine în platoul negru al gândirii, din partea dreaptă.
Alerg către tine cu brațele deschise. “a alerga în un suflet” este 8-ul gândirii (cele două platouri ale gândirii în plan vertical), văzându-se din cercul de sus, adică cercul(sferă) care este reprezentare a sufletului.
A porni pe cale într-un cerc: platou de gândire.

Gândirea și mâncarea par a fi în opoziție.

Când mai vezi ceva, gândești.
Mi-a rămas gândul la ea. Unde îmi place, ea este ca un obiect, o țin la piept ca o păpușă.
Gândul atingând un obiect și eu ricoșând ca o minge de tenis.
Mint în sinea mea, vorbind cu cineva. Ascund. Rezultă ciocnire. Unde mă iubesc mă gândesc la forma inimii.
Muta “cometă” s-a ciocnit cu mine când am dat să mint, când vorbind în sinea mea cu cineva despre mine, am dat să ascund despre mine. Din ciocnirea cu mine, “cometa” mi-a luat imaginea și mi-a ținut-o ca îngropată. Unde mă roteam, am înțeles că dacă nu am imagine, sunt ca un șarpe fără cap. Tăcerea acum era la mine. Desenând forma lăsată de ciocnirea “cometei” cu mine am dat să o compar cu partea de sus din simbolul clasic al inimii. Este prima formă în care am dat să mă încred, poate unde mă iubeam. Ca într-o ordine au venit în gândire: o nouă înțelegere despre mine, încărcarea cu mine, împlinirea visului, pofta de chiftea.

Venisem din un gând chinuitor, pe o curbă albă, din dreapta în stânga _(orizontul pe care stau) –(orizontul gândului chinuitor).
Gândul se duce după simbol. ?

Gândirea. Fapta bună care o fac la un nivel mai jos, în sens invers (înapoi). Gândirea devine cer. Rămâne să fac răutate în concret. ?
Nu îmi sunt unde am trecut în cercul celălalt al gândirii, cerc masculin sau feminin, prin o sferă, care nu este din mine.

Gândul duce la gesticulări.
De unde vine gândul care nu îmi convine? Din față?
“tu zici”, urmează a pune gând(?) + gândirea => vorba și gând (buze și cerc)
Gând în durere scoate cuvânt.
Înainte de reprezentare este cuvântul străin. Mă sperie gândul. Cuvânt, reprezentare, mă respir. În dreapta e o gaură, pe acolo vine gândul să mă sperie.
Ghinda: / = apasă, ceea ce este(realul), gând trimis de conștiință să digere realul.
În muzica horei intră și gândul în cercul vertical ținând ceva (un obiect real/ireal) de mână.
Când nu e muzica horei, gândul se întoarce în sine înainte să intre prin cerc și arată cu degetul spre obiect. Eul ce vine devine obiect iar gândul devine subiect.
Gând în a face și a fi, acuzându-mă pe mine cel care vin, de perversități.
Gândul o- e subiect în spațiul (tabloul) a face și a fi. Sentimentul de eu este în afara tabloului.

Mă duc la țigare
Printre buze
Cu gândul din propoziție
Primul (subiect) care mă acuză.

Gândul mă duce până la “tu zici” și mă curg înapoi.
Gândul (? gândirea) pentru a crede. A crede înseamnă să fii sentimental și să te sperii (”mă sperie gândul” ?).
A lua din rău și gândul în asociere.
Tabla de șah cu platouri de gândire.

Gândul la tunel m-a făcut să percep starea: 1. calota superioară (sentiment?) și drumul înspre mine. 2. Zare cu lumină de muștar.
Muzica se pune în locul gândirii. Muzica din gândire îmi vorbește.
A da suflare de viață din subiectul propriu în gând.

În dreapta, eliberarea este deasupra treptei: suferinței, a amintirii, a minciunii (platou de gândire ?)
Amintire lungită gândirea => gestul “a vrea”.
? “a vrea” împinge amintirea în gândire.
Gândirea și muștele de pe lac la trezirea din vis.
Gândul că am greșit.

Gândul este înaintea faptei.
La ce te gândești? La nimic.
Mai multe gândiri negândite (roșu), în întuneric și alb gri al minții sau conștiinței ce trece printre sfere? coroane roșii? gânduri.
Până să fac în dreapta, se duce în stânga gând-condiție ca să nu fac.
Stau cu gândul în sentimentul păcatului.
“păcatul” care e fals și uz de fals. Mă acuz datorită gândului că am păcătuit.
Gândul mai coboară din gândire în ilogic.
Gândul în ilogic are legătură cu “a vrea”.
Eul, drumul, muzica (și imaginea) e pentru gândire.
Fac ca să se pună. => fac pentru stânga (gândirea stângă)
Gândirea, clepsidra, epoca fanariotă?, iepurele, căprioară.
Gândul iese din stânga jos, ca din inimă, datorită vorbei ce o am și se vede în celălalt plan, în continuare ca un nor vertical alb. Gândul venind luminează conștiința care nu se vede și trece în dreapta în norul vertical alb.
Gândul care plachează oglinda prin dreapta, orbindu-mă. Privesc din stânga spre dreapta. Privesc prin gând.
Cânt. Cu mintea în punctul gândirii cântând vine val de la stânga la dreapta.
Totul (gândirea) se sprijină pe gât.
Totul se duce în neant și vine de acolo.
Dacă las vreau, după cum vreau e logică în gând.
Dacă fac devin împăcat cu mine.
Credința mea mă va mântui.
Ce era este în culoare densă
Și urcă fără de timp în culoare rarefiată (în volum?)
Urcă cu duhul în gând. (gândire?)

Gândul este despre cum ești: pervers, etc.
“este” și potrivirea gândului în idee => însemnătate, credința a ceea ce era inițial, urmează reacția.
Gândesc unde stau cu gândul.
În India este reîncarnare unde se gândesc asemănările din ceea ce ne înconjoară, în sens absolut, etern.(plante, vietăți, oameni)
Fac ca să nu gândesc.
Dacă mă opresc în idée, voi naște gând.
Nume, idee, gând.
Mă opresc în gând și gândesc unde vreau.

A ține respirația înseamnă să nu gândești.(conștiința în dreapta sus)
Gândirea e cer = cuvinte rupte, biscuit rupt.
Platoul gândirii e cer deasupra sentimentului de sine, s-au rupt dumicați în ciorbă.

.) gustul de roșie a venit la mine jos în stânga. Imaginea a venit pe urmă și mai mare. Împing în gândire gust + imagine ?
Norul gândirii transversal! Iau cu mâna pătrate din norul transversal și le suprapun (după aceeași culoare?).
Pe platoul gândirii cometa-meteorit ce cad în noapte.
Gândul la cineva care tot eu sunt.
Gând cu sensul de a se pune. Surprindere neplăcută. Dacă fac e cu sensul de a se pune că fac o negație.
Între gând și faptă, negație care sare în sus, în ochiul drept.
Gândul aduce imaginea ?
Degetul pe peliculă caruselului duce la gândirea de rău ?
Nu iubesc, nu vreau. De ce nu mai știu că nu îl mai iubesc pe omul acela și privesc în nu vreau înjurându-l, etc, unde “nu mă satisface”? (gândire exagerată)

Când nu am iubire, dar fac faptă bună, sentimentul greșelii mă va atinge /). venind din stânga (centru stânga ? în drum oblic); eu fiind înaintea mea, ca un punct al gândirii.
Cum ajunge la putere “gândirea” ? epocile.
După gând este a crede.
Prostie în gând.
Mă murdăresc cu gândul și îmi pun pe ochi.
A lua gândul cu dinții și a fugi cu gândul.
Visul influențează gândirea.