de parcă aș fi john fitzgerald kennedy la depunerea jurământului
nu există moment matinal să nu mă-ntreb
ce pot face eu pentru literatura română
locuiesc într-o țară în care trebuie să-ți pui ochelari de eclipsă
pentru a vedea de la mari depărtări numai scandaluri televizate
care par a fi luat definitiv locul vieții adevărate
între ora 3 și 4.13 dimineața m-a vizitat paul valery
care mi-a vorbit îndelung
despre moștenirea galilor cum atârnă pe aripile
unui ideal sculptat deasupra unei furnici zburătoare
aproape întunecându-ne viața și moartea
la ora opt m-am gândit intens la țăranul din georgicele
nu are nimic de-a face cu țăranul român cunoscut de mine
nici cu cel care-și fura provizii pentru iarnă
și alte anotimpuri de pe tarlalele comuniste
nici cu cel băgat în pușcărie ca dușman al poporului
însă ce frumos ce frumos povestește
nicolae manolescu despre feeria optzecismului
după astfel de poeme nimeni nu mai nimerea ușa
literatura română având mai mult de zece mii de uși
trântite de perete pentru viitorul poem
citit printre rânduri de îngerii lui ioan mureșan
tot alergându-l din realitate în mundus imaginalis
până la șaptezeci de miliarde a șaptezeci de miliarde
atât de mulți încât nimeni nu le poate cere iertare
și apoi de unde atâtea pahare într-o țară falimentară
literatura schimbă irealul și-l face lucios ca o aripă de înger
în mai multe rânduri m-am izbit de pușcașul marin
care l-a ucis pe j.f. k. la 12.30 și lumea sculptată
deasupra unei aripi de furnică zburătoare
a exclamat NU SE POATE de fiecare dată
a încercat să-mi spună altceva și să mă mituiască
deocamdată cuvintele au rămas singura mea armă
care-l ține pe loc să-și adune mărunțișul din punga lui iuda
împrăștiat în cele patru zări ale apocalipsei