agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1044 .



De cealaltă parte a baricadei
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tunaru ]

2014-01-09  |     | 



Ne naștem, deschidem ochii și încercăm să înțelegem lumea în care trăim cu toate ale ei, bune și rele. Depășim copilăria care este din ne-fericire partea îngerească a vieții fiecăruia dintre noi. Îi imităm pe părinți, pe cei mai mari din jurul nostru, crezând cu naivitate că de la ei avem de învățat numai lucruri bune.
Eroare!
Suntem duși la școală cu aceeași naivă speranță care se dovedește iremediabil falimentară. Devenim adolescenți și de-acum visăm la fel ca cei maturi - să nu le zicem copți ca să nu dăm naștere la interpretări malițioase! - un loc de muncă (foarte) bine remunerat, nivel de trai cum nici nu au visat părinții noștri și un scaun cât mai înalt în ierarhia socială.
Generozitatea, iubirea, mila, milostenia, faptele bune, întrajutorarea au intrat de acum la rubrica amănunte nesemnificative la fel ca promisiunea orbului: întâi să văd și mai discutăm noi pe urmă!
Dar partea nevăzută a icebergului este că scaunul acela înalt îl râvnesc deopotrivă (aproape) toți cei din jur, de la locul de muncă vreau să spun, și după câțiva ani buni de ucenicie, constați că ai patinat fără să-ți dai seama și te afli tot la punctul de start.
Da, dar cine este mai tare învinge.
Cine este mai tare, nu mai bun. În mintea noastră s-a produs deja deraparea.
Mai constatăm că toate loviturile sunt permise, cele de sub centură mai ales. Pentru că jungla umană are reguli mai crude decât cea a necuvântătoarelor.
Și că ne-prietenii ajung să fie mai loiali decât cei pe care îi numim prieteni. Și uite așa ajunge omul să „sape” azi pe unul, mâine pe altul până când se împiedică și cade în propria lui groapă. Că după atâta osteneală, merităm și noi măcar un aconto din partea soartei.
Și tot așa trecând din eșec în eșec, entuziasmul juvenil ni s-a cam spulberat dar am învățat să punem noi contre altora.
Să se învețe și ei minte, nu numai noi!
Și ajungem și la concluzia că toată viața e, de fapt, o lupt surdă, care pe care, pentru un avantaj atât de iluzoriu și insignifiant că nici nu merita luat în considerație. O luptă în care fiecare ajunge să se lupte cu fiecare fără să știe de ce.
Un cap limpede care ar privi totul de la oarecare înălțime ar spune hâtru: Ca la casa de nebuni nu altceva! Și n-ar fi departe de adevăr.
Dar galeria înfrângerilor are și alte aspecte inedite. Începem să filozofăm: de ce mi se întâmplă mie, sau în special mie, aceste lucruri? Cum de alții sunt mai norocoși dom’le? Ca să punem în final și degetul pe rană: ce este răul și de unde vine, ce este de fapt binele și în ce constă el?
Încercăm să găsim răspunsul în cultura noastră personală pentru că în viață fiecare se înalță până unde poate, nu mai mult. Fiecare candelă arde numai cât are ulei.
Lumea e ca o oglindă: ne arată exact ceea ce îi punem noi în față. Ne convine sau nu, fiecare miez are problema lui. Va da sau nu va da rod? Sau fiecare problemă are miezul ei: am căutat să trag maximum de foloase întâi pentru mine. Sau numai pentru mine. Restul lumii? Să aștepte!
Egocentrismul nu se pune niciodată în balanță cu generozitatea pentru că fac parte din lumi diferite. Aproape toată lumea caută să se înalțe și nimeni să se smerească.
Piscul, în accepțiunea noastră lumească, înseamnă ierarhie și toți ne dăm în vânt după ea.
Smerenia a ieșit din modă nu pentru că este vetustă ci pentru că noi o considerăm vetustă dar adevăratul pisc îl constituie de fapt această cenușăreasă de care nu am vrut să ținem cont. Pentru că mai fericit este a da decât a lua sau a primi.
Omul darnic seamănă, păstrând evident proporțiile, cu Dumnezeu, care ne-a dat și celor buni și celor mai puțin buni de toate. Nu pentru meritele noastre ci pentru milostivirea Lui.
Și dacă ne măcinăm viața în inutile frământări cotidiene, ce se alege în final de ea? Pentru o pârlită de pensie pe care nu știi dacă o mai prinzi, înainte de toate din motive de sănătate?!
S-a dus un om acrit de toate acestea la un pustnic întrebând dacă mai poate face ceva bun înainte să închidă ochii.
Și acela i-a spus: Cu fiecare zi care trece să devii mai bun.
Iar el s-a plesnit cu palma peste frunte zicând: Uff, dacă știam asta de la început!...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!