Săptămâna acesta am vizitat în sfârșit expoziția de peisaj britanic “Out of Britain”, găzduită de Muzeul de Artă al României. Cititorii mei fideli intuiesc că am făcut-o din motive sentimentale; oarecum am fost, mărturisesc, ezitantă în a o face, pentru că peisajul mi se pare un subiect demodat. Spre plăcuta mea surpriză, am descoperit o paradigmă artistică mutidimensională, cu o varietate de stiluri, cu accent mai mult pe abstract decât pe figurativ, cu surprinderea unor aspecte dincolo de banal, chiar și în fotografii (realizate tot cu ochi artistic). Artiști diferiți (nu am reținut nume) au transpus peisaje industriale, inginerie civilă (viaducte), peisaje marine, porturi, bărci, sate de pescari și pescăruși, halde de gunoaie și străzi din Londra. Dar și natură vie, natură vegetală.
Fiecare tablou este însoțit de un mic eseu explicativ. Harul și elocvența cuvintelor completează actul vizual și lămuresc privitorul asupra sensurilor nu totdeauna la vedere și asupra circumstanțelor realizării tabloului (uneori și asupra biografiei și a temperamentului artistic).
Dau câteva exemple, asupra cărora mintea și ochiul mi-au zăbovit sau au fost atrase în treacăt, dar care mi-au lăsat o impresie profundă.
Tabloul cu pescăruși înaintea furtunii, cu formele lui geometrice, bine definite. Pescărușul ce se naște din ciocul deschis al unui alt pescăruș, ca un strigăt repetat în ecou. Alți pescăruși, doar contur și gest, păsări fantomatice.
Copacul roșu-portocaliu, crengile intersectându-se ca niște încâlcite traiectorii de viață.
Pomul “foarte înflorit” pictat de un artist bolnav de cancer în fază terminală care percepea exacerbat toate culorile și toată proliferarea naturii.
Tabloul cu o fațadă de casă cu bovindou aproape în mărime naturală.
Tabloul cu mecanismul contorsionat și plin de ascuțișuri și tăișuri pe fond albastru-verzui (cam cum se vede pământul din spațiu) sugerând (după cum se arată în explicație) asprimea acestei lumi.
Fotografia alb-negru a ansamblului megalithic de la Stonhenge, image-simbol a unei civilizații din trecut dar și a permanenței surprinse într-o altă ipostază, tronând întunecat pe o câmpie de zăpadă (dă impresia de negativ fotografic, din nou citez explicația scrisă).
Peisajul londonez din timpul celui de-al doilea război mondial, cu cerul întunecat și străpuns de lumina farurilor avioanelor dușmane, ca de niște ochi la pândă.
Și desigur, peisajul cu pomi, cer și cărare, în nuanțe de albastru, verde și magenta, “prim-solistul” de pe afișul expoziției.
Aș mai adăuga și instalația rotitoare din sala a doua, având la capăt un monitor cu un peisaj lacustru, dacă am reținut bine. Ecranul dă iluzia că e stropit de apă, și peisajul pare montat într-o dioramă.
Vă recomand cu căldură expoziția, care mai durează până pe 19 ianuarie. Luni și marți muzeul este închis, dar este deschis în weekend. Invitația le-o adresez mai cu seamă celor ce sufletește stau în intersecția dintre două iubiri: cea pentru artă și cea pentru Marea Britanie.