roman autobiografic nepublicat în veci

eram nouă frați și toți eram sănătoși
niciunul nu aveam vreo meteahnă
în casă vorbeam românește
părinții vorbeau cu prietenii și cu rudele încă două limbi
țigănește și ungurește
pe noi nu ne-au învățat
erau limbi de care credeau ei că nu avem nevoie
aveau dreptate într-un fel dar eu regret acum că nu le știu
când veneam în vacanțe mama îmi spunea
ai slăbit puiu mamii ai flămînzit pe acolo
eu zambeam ți se pare mamă n-am slăbit
dar dumneata nu încăruntești deloc
atunci zambea ea
ce să fac puiu mamii așa ni-i soiu
noi de cand ne știm le spuneam părinților dumneata
nu ne-a învățat nimeni
cum sa-i spui tatălui tău tu sau pe nume cum făceau alții
numele lor erau sfinte
nu le puteam pronunța oriunde și oricum
mai ales de față cu ei
cum îl cheamă pe tată-tu mă
iosif
atunci puteam pronunța numele lui cu mândrie
cum o cheama pe mă-ta mă
floarea
spuneam eu tot așa înfipt
mi-o dai mie pe mă-ta
mă întreba câte unul mai mare râzând
da ce tu nu ai mamă du-te la mamă-ta
prietenii mei îi spuneau tatei bacii și mamei nană
bacii ioji și nana floare erau cunoscuți și repsectați
aveau copiii la cele mai bune școli din oraș
unii erau la facultate
cum să nu-i respecte vecinii români nemți și unguri
care nu aveau niciun copil la facultate
oamenilor mari le spuneam sărumăna
indiferent de erau bărbati sau femei
când am venit într-o vacanță
vecina noastră tanti mari m-a întrebat
ați venit acasă domnișorule
tanti mari era mama lui ilie prietenul nostru
am crescut laolaltă ca frații
toți copiii din cartier eram frați
da tanti mari am cateva zile ce face ilie
e bine la casa lui rar îl mai vedem și noi
apoi ne-am împrăștiat în toate zările
fiecare după chemarea lui de taină
au ramas mama si tata singuri
și mai apoi bacii ioji s-a mutat câteva cartiere mai la sud
într-un loc liniștit cu verdeață și flori multe
noi mai veneam unori s-o vedem pe mama
și ea se făcea tot mai mică părul ei prindea reflexe argintii
apoi apa din fântâna a rămas încremenită
oleandrii din curte s-au uscat
caisele s-au copt atât de tare incât au cazut toate la pământ
si mai apoi mama s-a mutat lângă tata
noi îi pomeneam la biserică aprindeam lumînări ne rugăm pentru ei
mai tîrziu în fereastra de la stradă
am pus o hartie pe care niște litere triste aununțau trecătorii
casă de vânzare
eu am plecat în munți o vreme cât o viață de om
apoi am trecut oceanul și-am trăit acolo până la sfârșitul lumii
și dacă lumea nu s-a sfârșit
înseamnă că mai trăiesc încă