Mi-e frig de recele ce-l ai în tine,
Adio-al tău cu părul argintat,
A poruncit să nu mai fiu cruțat,
Și-mpărăția și-a făcut-o-n mine.

Îi port coroana lui, cristalizată,
Apun în fiecare somn cu ea,
Și dimineața simt ninsoarea sa,
Cum fulg cu fulg mă lasă fără viață.

Iau jar dintr-un aprins sărut trecut,
Cu palma lui mi-acopăr corpul meu,
ÃŽn noaptea asta-l simt pe Dumnezeu,
Ce-mi spune s-o luam de la-nceput.

Văd stelele cum îți pictează chipul,
În versul meu împovărat de scuze,
Femeia mea regină între muze,
Grăbește-te, ne-mbătrânește timpul.