noaptea fumez pe balcon și privesc cerul cu ură
ca o santinelă nord-coreeană ce-njură sudul capitalist
mă gîndesc la viața mea ca la un atac de panică al sfîntului cristofor
sau ca la o știre burtită de un reporter ce nu vrea să-și piardă locul de muncă
îmi vine să intru-n pămînt cînd mă gîndesc la tot ce-aș fi putut să însemn
mă întreb ce-ar spune oamenii care mi-au prevăzut un viitor strălucit
apoi primesc vești cum că nici ei n-o duc prea bine
preț de o clipă mă simt ușurat mă bucur de răul altuia ca un santal
de musonul de iarnă
cînd dispar endorfinele
mă cuprinde un fel de tristețe ca un incendiu neașteptat
ce mistuie promotoriul din brighton
dimineața e o groapă comună în care-aruncăm
fără onoruri
tot ce-am fi vrut de la viață

undeva prin apropiere cireșele cad din copac
se zdrobesc de parbrize ca bubele sărmanului iov zgîndărite cu-n ciob
în zilele bune mă cred norocos că am crescut fără tată
îmi spun că am mai puțini oameni de plîns
deși maică-mea crede că cine plînge se roagă de două ori
din reflex îmi provoc stări așa cum mă lovea
doctorul cu ciocănelu-n genunchi să vadă dacă mai simt
după ce mi-am strivit nervul de la mîna dreaptă cînd eram mic
imaginez tot felul de lucruri care mă gîtuie de emoție
un meci în care steaua se califică în semifinalele ligii
un telefon care sună și nu e verificarea calității de membru într-un partid
o înștiințare de la anaf de returnare impozit
un soare ca un laminor de 16 țoli unde lucrăm în schimburi
iar cînd se termină programul ne strecurăm înspre casă fericiți
că avem buzunarele pline de șaibe

în zilele proaste îmi închipui că pieptul meu e
o închisoare braziliană
din care dumnezeu își ia tălpășița
ca un gardian stropit cu acid și urină