Mircea e un băiat de 8 ani care a apărut în Rockschool acum vreo două luni. Cu câte o lecție a încercat mai întâi tobele, apoi chitara și vocea. Probabil a rămas acolo unde i s-a părut cel mai ușor și anume la voce. Ca să cânți o melodioara la chitară sau un groove la tobe uneori îți trebuie chiar câteva luni. Așa cu glasul poți înjgheba ceva de la prima lecție, ceea ce s-a și întâmplat. A zis că vrea să cânte în română. În gând mi-am zis "băiete, aici ai nimerit la cine trebuie". Voia Voltaj, dar din păcate nu am găsit negative la cântecele ce-i plăceau. Am nimerit-o până la urmă cu un Vunk și Antonia. Spre deosebire de majoritatea copiilor, la el n-a trebuit să insist cu necesitatea vocalizelor. După primele explicații mi-a zis "gata, am înțeles".

La următoarea lecție a văzut cd-ul cu Nina Neagu, cea cu care făcuse ședința de tobe. Ca orice copil a fost curios, l-o fi atras și titlul "E doar un joc", așa că am luat piesele la rând și aleasa a fost "De capul meu". Până să-l întreb eu de ce a făcut alegerea, mi-a spus că s-a săturat să-i tot comande părinții. Mi-a plăcut în primul moment, dar în al doilea m-a îngrijorat tonul foarte apăsat și serios. Mai auzisem astfel de revolte, dar la cei ce aveau peste 12, 13 ani sau mai mult. I-am zis și lui cam ce le-am spus celor mai mari. În viață multe vin și pleacă. Dintre toate iubirile, exceptând-o pe aceea a lui Dumnezeu, bineînțeles dacă accepți asta, cea mai sigură e a părinților. Din păcate prea te bat la cap. Spre bucuria mea m-a ascultat, ba chiar m-a aprobat. La următoarea lecție am cântat piesa aleasă. După ce am hotărât să trecem la cea de-a doua îmi zice "am să fiu de capul meu la 34 de ani când o să am o soacră, dar o să-mi cumpăr ce mașină vreau eu". M-am abținut cu greu să nu râd, dar știam că voi recupera când voi povesti colegilor.

Ca mai toți elevii Rockschool, Mircea învață foarte bine, a făcut engleză de la grădiniță. Spre finalul lecției l-am întrebat de ce preferă româna. "Pentru că mă face să-mi imaginez" a răspuns repede. Mi-am zis în sinea mea că mai simplu de atât nu se poate. Trăgând linie, în afară de lucruri trăsnite copiii mai spun și lucruri simțite. De ani de zile testez elevii mai mari, în special pe cei care spun că știu bine engleză, și fără excepție, cel puțin până acum, se poticnesc la înțelegerea textului chiar dacă e mediu ca dificultate. Dacă îl văd scris e mai bine, dar până să-și imagineze "e o cale atât de lungă/ că mii de ani i-ar trebui luminii să ajungă" așa cum spunea Mihăiță al nostru. Având în vedere că puțini ajung să înțeleagă engleza ca nativii, la majoritatea calea e așa de lungă că niciodat' imaginația n-o să îi ajungă.
Mai am un puștiulică în vârstă de 6 ani, Miro se numește, știe aproape toate cântecele de pe cd-ul Ninei, el fiindu-i și elev la tobe. Din nefericire majoritatea copiilor nu vor ști niciodată cine e Nina. Aseară discutam la lecție cu Tudor care are 16 ani, e elev la Sava, și mare fan al trupei Coma. Era puțin răgușit pentru că în urmă cu două zile fusese la concertul lor. Îi spuneam că am avut elevi de vârsta lui care nu auziseră de nume mari ale muzicii românești, cum ar fi Baniciu, de exemplu. La care el spune "nici eu n-am auzit de el". Am mai scris pe aceste teme, chiar scrisori adresate unor persoane sau publicații, nu aș mai fi făcut-o dacă cel mic nu mi-ar fi ridicat mingea la fileu.

Mai vreau să amintesc aici de Nicoliță. La primul sediu Școala de Rock avea curte comună cu mai multe case. Unul din copiii vecinilor ne-a călcat pragul de mai multe ori. Noi îi spuneam Nicoliță. Avea 6 ani și nu se hotăra de ce instrument să se apuce. Ne era simpatic și-l îndrăgeam poate și datorită faptului că părinții nu prea se ocupau de el; nu știa sensul unor cuvinte simple. Tatăl lui cu un frate mai mare erau în pușcărie. L-am întrebat atunci dacă nu vrea să-l învăț un cântecel. Mi-a zis că nu. Nu vrei sau nu poți, am insistat. Vreau, spune el, dar nu știu engleză. La ei în casă mai mereu se auzeau muzici de la radiourile ce difuzau bumți bumți și plici plici, cu vorbe multe și mici. Probabil acum cântă "capul meu nimeni nul are". Nul e și capul multora din această țară tristă și plină de....horror. Vreau să închid parafrazând-o pe Ada Milea "Dormi în pace rațiune că prezentul nu se pune"