Încă din primele mele rânduri, află că sunt bine, sănătoasă, după cum am precizat într-o altă scrisoare, către confrații mei, poeții.
Mi s-a întâmplat zilele acestea să primesc, la rându-mi, o scrisoare, dar dintr-asta modernă, un e-mail.
Clinica de înfrumusețare X mă anunța că mi-ai trimis deja darul, moșule, că l-ai lăsat la firma lor, din orașul meu, Craiova.
Nu mi-a venit să cred: să am atâta noroc, spune și tu, dintre milioane de copii, de părinți, de bunici și de străbunici, tu m-ai ales pe mine, cu un cadou SPECIAL- zece ani de tinerețe!
Așa scria, moșule, că mi-ai adus zece ani de tinerețe, dacă mă duc pe strada Y, la numărul... dar nici nu mai contează, că au un banner mare, mi s-a explicat ulterior, la telefon, se vede din stradă, de la cinci sute de metri.
Și, drept să spun, moșule, întâi m-am bucurat... pentru un așa cadou prețios. Numai tu aveai puteri magice, numai tu știai să întorci timpul.
După aceea, doamna de la telefon (avea o voce de catifea, de mătase naturală, aerial silk) mi-a mai spus că sunt și niște costuri de achitat, în funcție de proceduri, de procedee, de produs...
Oh, moșule, atunci am avut un prim semn de întrebare: ce MOȘ ești tu, dacă îmi oferi un asemenea cadou scump și mă pui să plătesc!
Nu se face! Pe cuvântul meu...
Dar sunt condescendentă, moșule, poate că ai și tu niște calcule, niște priorități... toți avem, prin urmare, te-am înțeles!
Dilema mea este alta: anii să fie la rând sau pe sărite?...
Dacă anii trebuie să fie la rând, cred că-mi dai înapoi anii mei, nu ai altora, că nu ar s-ar înfileta în trup, eu nu am zece ani frumoși... nu am și gata, de ce să te mint, mai bine să facem chetă de ore, de zile, de săptâmâni, că lunile sunt deja prea mult!... poate-poate s-ar aduna cei zece ani, deși nu cred, moșule, chiar nu cred...
Aș risca, din respect pentru ce însemni tu, pentru simbolistica bunătății tale nemărginite, prezentându-mă să primesc acest cadou, dar dacă după aceea voi fi dezamăgită, că o să străluceacă pielea, precum neonul, întinsă precum elasticul jartelei, în timp ce sufletul rămâne neschimbat...
La asta nu te-ai gândit, asta nu ți-a trecut prin cap, moșule: să-mi oferi un suflet care să fie cu zece ani mai tânăr, într-o altă dimensiune, într-o altă conjunctură de viață... să-l adun de prin iarbă, când se dă peste cap de bucurie, să-l arăt tuturor, precum Danko, din povestea pe care ne-o spunea cândva profesorul de limba rusă. Au dispărut între timp din grilă și el, și limba lui cu accente grave, apăsate...

Din cauza aceasta, moșule, nu cred că voi veni.
Sunt sigură însă că există atâta lume, care va primi cu brațele deschise cadoul tău.
Eu nu pot!...
Dar îmi ești tare drag, căci mama mea avea o vorbă, când ne așezam toți la masă: dacă voi vă săturați (se referea la noi, copiii...) mă satur și eu; dacă oamenii se bucură, mă bucur și eu, Moșule!