Păcatul subiectivismului
La masa când puneam muștar pe un ou, unde a picurat o picătură din muștar pe ou am gândit că am făcut rău mamei în un spatiu-amintire în care mă ferisem până atunci să îi fac răul.
Subiectismul din mine mă făcea să vorbesc. I-am văzut gura cea din două linii curbate, era în mine înaintea mea. Subiectivismul este precum capra ta ta ta cu care colinda oamenii. Subiectivismul cu gura lui m-a făcut să vorbesc în un fel mai răutăcios și am vorbit unde vroiam să promovez ceva pozitiv, fapt pentru care înainte să vorbesc mi-am mai ascuțit gura ca lupul la ușa caprei cu trei iezi. Unde era vorba de ai scrie unui preot de ziua lui de naștere i-am scris temându-mă să nu-i fac rău mamei mele care este născută în aceeași zi cu mine: luați numărul meu de telefon și să mă sunați când considerați că biserica dumneavoastră este vie. eu vreau să mă lupt ca să fie vie. nu cunosc nici o parohie vie. batem palma? cred că este bine să mă sunați și între timp ca să lucrăm împreună. Amin.
Mama m-a pus să o frecționez pe spate. În timp ce îi făceam masaj probabil mi-a venit un gând sau idée, nu știu. Știu doar am spus “nu vreau”, însă am făcut fapta rea, în realitate nefăcându-i nici un rău. Și am avut imaginea faptei rele: din degetul arătător a curs o picătură de senzație care ar fi atins trupul ei. Asta era logica păcatului pentru care de-abia am adormit chinuit fiind.
m-am trezit înțelegând că îi doresc lui este. Deci mama devenise este. Poate că este, adică mama eram tot eu și eu din afara mea îi doream lui este.
m-am trezit din somn înțelegând că sufăr când sunt în este. 21.03.16
m-am trezit din somn înțelegând că este mai frumos să le spun oamenilor: vă doresc numai bine.
Cred că apoi am visat că eram pe o navă la țărm și am ieșit să privesc iar pe cheu treceau grupuri de oi cu miei și cu iezi? și între grupuri treceau urși. Un urs cu blană gri s-a apropiat mai mult de mine. (o dată am văzut că o negație înseamnă să pășești din o pată în o pată mai mare cu o labă de urs.)
m-a trezit din somn o vorbă străină: “îți dai masca aia jos, sau” și am văzut cum mama de pe calota superioară a capului (frunte? tâmple?) s-a retras și am văzut zâmbetul conștiinței de copila al Atenei. Eu aveam gura Atenei?
Am văzut cum mama iese uriașă, era ca venina Viorica, cea care știe “totul”, îmbrăcată în roșu pe ușă verde a casei noastre, avea părul negru scurt ca al fetei ce întruchipează bucuria.
Pentru visele acestea înțeleg că Dumnezeu nu vrea să mă consider păcătos.
Apare gând și îl fac în un loc din amintire. (Cuvânt “gând” se pune în gând să gândesc. ?)
Am intrat în o stare și înjuram până am înțeles că subiectivismul vorbește, că parcă are legătură cu a vrea. Așa a venit tăcere. 21.03.16