Am coborât treptele cu emoție. Pe vremuri, cumpăram de la librăria alăturată cărți litografiate pentru facultate. Am ajuns într-un spațiu cu pereți construiți, parcă, din povești, cu tablouri înrămate în culoarea de argint a cerului. Dar nu orice fel de tablouri. Erau chipuri cunoscute ale celor care s-au aplecat asupra literei și au dăltuit în ea chipul sufletului lor. Am tresărit, oricum…
Scriitori, critici, emoție, cuvântători, ochi strălucind, iubitori de literatură, scaune tăcând întru liniștea ascultării, flash-uri, flori, aplauze, lumina irizând de undeva, din ceruri, parcă, contopirea cu depersonalizarea poetului, timpul care se scurgea cu migală pe aceeași pereți înlemniți, viața cu bucuriile ei – pentru că noi eram acolo și visul, visul nu era unul gol, zumzet, credința că dincolo de măruntul crud și cotidian există pași spre lumi pe care le creăm cu câte-un cromozom fericit – poate unic - din fiecare, autografe, aburul minunii de-a lăsa ceva în urma noastră, un ceva care va dăinui peste munți, cascade, frici, bucurii, nefericiri și tristețea clipei care ne înșiră…
Venisem cu intenția de-ai spune lui Boris câteva gânduri pe care le așezasem seara pe-o hârtie. Au fost mulți - acei care și-au exprimat părerile despre volum, astfel încât, atunci când, încet și în treacăt, organizatoarea evenimentului a întrebat dacă mai este cineva care dorește să vorbească, nu am ridicat două degete. Doar am împăturit discret gândurile pe care i le-am dat autorului, la despărțire. Și, pentru că nu știu dacă în emoția evenimentului nu le-a rătăcit, cumva, i le citesc acum, încet, firesc cu prietenie și prețuire…
"… e noapte. ascult chopin. atinge clapele din inima mea. cu degetele lui anormal de lungi.
întorc capul spre un volum de poeme. pe care l-a ținut în mână Boris. în urmă cu aproape patru ani.
l-am întâlnit înainte de lansare când i-am dat cartea. vorbea mult. repede. cu greu îi urmăream gândurile.
cumva, simțeam între noi un zid. dar zidul era din aer. lăsa să se vadă lumina din privire. și căldura… când povestea despre cuvinte.
la lansare nu l-am putut asculta. îi zăream decât gesturile, zâmbetul. și aveam senzația că spune o poveste despre nimic.
eram aproape absentă. undeva, departe, îmi cream un vis. era întuneric, dar toți cei de acolo străluceau. a fost ceva special. parcă destinul așeza altfel lucrurile.
și-n aranjamentul acela de atunci a rămas și Boris…
… puternic și slab. cu teamă de urmă si de viitor, deopotrivă. mângâind luna sălbatică sau certând creioanele colorate.
Jucăuș sau trist și lăsând senzația că suntem ceea ce ne fac ceilalți când nu știm cine suntem.
slobod. țipând la mare și la Dumnezeu, uneori - ca-ntr-o o poveste nouă și veche în care o lumea trage cu tunul prin oglinda din om
doctor în toate. cu loc special… când în rai, când în iad. cu identitate în urmă și în ziua de mâine - prin iubire, revoltă, cuvinte simple sau puzzle de imagini și sentimente.
trăind în Marateea, Amazonia, în istorie sau în abstract, în Mefisto sau o fantomă. așezând literele paralel sau perpendicular, în funcție de cum i-a căzut inima la sfârșitul unui poem. iubind coronițele și steluțele – într-un alint desăvârșit.
sublim, ironic, aproape mereu cu un trend filozofic, pur și profund, cult, experimentând moartea, fericirea, iubirea, tristețea, calm sau exploziv, inteligent, cu un epic special sau o mișcare a cuvintelor cum un exercițiu fizic, Boris impresionează întotdeauna.
și-l mai zăresc, uneori, în pantaloni scurți din gânduri și o bluză largă de culoarea cerului, cu un buzunar din care nu lipsește vreodată… praștia de copil"
……….
Acum, când scriu, volumul de poeme - editat de prozatoarea Camelia Pantazi Tudor, este lângă taste. Și-mi voi pune palma peste ochi, o vreme, pentru ca lumina lor să nu mă…
București
22 Octombrie 2016