Vine momentul când ajungi aproape de cer și urci. Închizi ochii și te desprinzi, pe pământ rămâi doar tu, corpul. Rămâi aici, spirit sus stă. Îl aduci inapoi, primești viață. Stai pe loc, vezi în ceață, reînvii dar stai mort. Ieși afară din casă și mergi. Râzi dar plângi. Vezi oamenii care stau cu ochii deschiși. Nu-ți plac. Nu ești ca ei. Nu cred c-ai vrea să fii. Să trăiești nu înseamnă doar să respiri aerul. Nu cred că au trăit vreodată, așa cum eu trăiesc. Mor adesea. Normal având în vedere că trăiesc. Vin înapoi și nu mai trăiesc. Înăuntru mor încet, încet. Pereții se strâng în jurul meu ca o menghină. Îmi iau aerul. Deschid geamul dar nu intră aer. Mă pun în pat, obosit. Sunt mai treaz acum, nu pot dormi așa. Trag aer în piept, cică mintea să-mi limpezească. Mi-o limpezește din părți. Capul îmi bubuie, n-am aer. Strig și bat cu pumnii. Moment de liniște. Mâinile mi se leagă. Aștept loviturile. Aș arde dar n-am aer. Aș inchide ochii și-aș pleca. De câte ori am vrut să fac asta. Putere mai mare nu simt c-aș putea avea. Când închid ochii, puterea îmi crește, simțurile mi se ascuțesc. Cu ochii închiși strâng energia în palme. Fac un glob cald pe care l-aș răsfrânge în capul cuiva. Să-l acopăr cu energie. Stau cu ochii închiși, și simt puterea. Lumea pe care o văd nu există. Când inchid ochii treaz ea nu mai există. Sunt doar eu în gol. O construiesc eu așa cum vreau. Aș face-o bună, bună rău de tot. Aș reveni la valorile de demult. Aș umple-o cu păduri în care să stăm toți. Natura să ne aibă de grijă . Deschid ochii să văd lumea care nu e. Vreau să cred că nu există. Nu poate exista așa. Sunt totuși viu. Dar corpul al cui e? Îmi e străin…