umbre și tot felul de sunete
uși care-și evazau angoasele
niște brațe uriașe salvându-te chiar în ultima clipă
nu știai ce e aia inimă simțeai cum
o zornăitoare mai mică (poate mai mare?!) aerisea pieptul
cai înaripați cărți de colorat carioci purtând gustul durerii în gât și
o Bunică mare amatoare de ceai de tei și ceainice înflorate
julitura aceea care a stropit pământul cu tine
autocompasiunea reprimată din neștiință
Tata alergând să-i iasă sufletul tâgâdân-tâgâdân-tâgâdân
fulgerele intrând în vitralii când
ai Casei te-au trecut dincolo de potop
mireasma pâinii eternul colac ce aduna soboare
petale de trandafiri împresurând ființe adolescentine
mai ales strugurii trandafirii călcați de/în picioare necunoscute
niciun ritual euharistic
prima spaimă adevărată
falia rupând intimitățile
Casa ce ieșise din temelii
Mama devenită Necunoscuta
litere mari litere mici purtând mirosul mâinilor înțepenite de păpușă
nostalgia rochiei de catifea niciodată a ta
leagănele înfipte în cer când
se pierduse orice reper
tu legându-te de tine pentru că știai cât de mult urma să te înstrăinezi
primul fir alb întâile riduri
identificarea spațiilor-lipsă
ochii încremeniți
întrebări retorice
buze roșii haine roșii gânduri și mai roșii
o femeie aproximativ frumoasă aproximativ femeie dacă nu cumva
s-o fi defectat oglinda
următoarele fire... celelalte riduri (nu ultimele)
icoane de care te dezici doar ca să-L cauți și mai înverșunat pe El
marile-I Absențe
împăcări formale
conștiința că nu poți dispera mai mult de atât
însemne profunde în cuvinte
marțialism de proporții
Ieșirea aplauze la scenă deschisă un fel de lauri
bis bis bis biiiiiiiiis....
treziiiiirea!!!
lingura de lemn papucii uzați ghemotoace în gânduri
o pisică fără dinți mușcându-te din instinct
autoapărarea mecanică abandonul
un telefon dat pe silent
ferestre ferestre ferestre... uitate cine știe pe unde?!
o angoasă minoră
nu tu brațe uriașe nu tu cai înaripați nici vorbă de ceainic
te ascunzi
cu fața la Răsărit vezi
alți oameni așezându-se cuminți pe bănci invizibile...
așezându-se și trecând simți
insuficiența culorii
prăbușirea definitivă în alb:
„își propusese cineva să măsoare timpul?!”