Cu referință în unele poeme, încă din titlu, la pasaje din vechiul și noul testament, întreaga creația literară a ostașului Gheorghe Muntean se construiește în jurul sentimentelor de căință, speranță, de temere, în fond asta trebuie să și emită orice poem religios. În poezia „Sunt eu creștin adevărat?”, îndoiala, dorința de îndreptare din punct de vedere spiritual, sunt cele care domină. Cu trimitere biblică la 1 corinteni, capitolul 13, versetul 5 („Nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău”), poetul, care se întreabă „Sânt eu creștin adevărat,/Ostaș al lui Isus?/Cu toate armele 'narmat/În postul ce sunt pus?”, continuă în aceeași idee, se cercetează de vrednicia de a purta sau nu „sabia Duhului Sfânt.”
În poemul, „Un strigăt de deșteptare”, regăsim mai multe insinuări la întreg capitolul 5 din 1 Tesaloniceni, mai cu seamă în primele versuri. Tot în același poem, Gheorghe Muntean, care scrie: „Câte s-au fost profețit/Toate s-au adeverit/Și pare că prorocia/Profetului Isaia/Și acum se potrivește/Cu lumea ce azi trăiește”, aduce trimitere la Isaia capitolul 1, versetele 1 – 9, precum și la Romani, capitolul 12, versetele 1 – 3: „Ostași! Nu vă clătinați/După lume nu vă dați/Și țineți dreapta măsură/Cum ne spune din Scriptură,/Fiecare 'n locul său/În slujba lui Dumnezeu.” Cartea 1 Corinteni, capitolul 15, versetele 33-34, în versurile: „A oastei tovărășie/Este pentru veșnicie,/Petrecând aici pe lume/Între obiceiuri bune/Știm că nu ne-am înșelat/Că de rele ne-am lăsat”; Cartea 1 Petru, capitolul 4, versetele 11 - 14 în versurile: „Odată se vor convinge/Toți frații cu noi de un sânge/Că ce noi ne-am hotărât/E ceva frumos și sfânt,/Că cine-n trup pătimește/Datoria'ș împlinește”; Cartea Matei, capitolul 24, versetul 26 - „Iată că v-am spus mai dinainte” - în versurile: „Deșteptarea fraților/Din somnul păcatelor/Căci nime nu poate știi/Domnul nost când va veni,/Semnele ne prevestesc/Că toate se împlinesc/Câte Domnul le-a vorbit/Pe pământ cât a trăit.”
Într-o altă creație, „Pe cine lumea 'l urăște”, putem intui trimiterea în versurile: „Pe cel ce lumea 'l urăște/E semn că-n el odihnește/Duhul Sfânt, trimis de sus,/Spre Mărirea lui Isus. (…) Căci hula pentru credință/Este semn de biruință”, la cartea 1 Ioan, capitolul, 3, versetul 13 (Nu vă mirați, fraților, dacă vă urăște lumea). Precum și la cartea 1 Petru, capitolul 4, versetul 14 ( Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi).
Poetul tânjește în permanență după armonia spirituală și are dorința de regăsire a fericirii prin cercetarea scripturii, care-i conferă liniștea interioară. „Căutând dreapta măsura,/Am citit Sfânta Scriptură/Și cuvintele de Sus/La inimă mi s-au pus”. Nu se ferește să-și mărturisească deschis păcatele primei tinereți, pe care le regretă la modul sincer: „O, pretinii mei iubiți!/Știu că poate vă gândiți/Că așa mi s-a 'ntâmplat,/Viața de mi-am schimbat./Voi știți că în tăgădău/Petreceam și beam și eu,/Și trăiam în desfătare/Când era un praznic mare.” Aluzie clară la cartea 1 corinteni, capitolul 15, versetul 33: „Nu vă înșelați: Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.” Este bine știut faptul că una dintre luptele cele mai acerbe duse de către peroții ortodocși ai Oastei Domnului a fost cea contra alcoolismului. Tocmai de aceea, în manifestele sale, preotul Iosif Trifa îi îndeamnă pe toți ostașii Domnului „să se rupă dintr-o dată, cu totul, de orice fel de băuturi alcoolice.” Tema este prezentă în mai multe dintre versurile poetului din Batiz: „De ce stai așa 'ntristat, /Când e joc și bal în sat?/Și te gândești tot mereu/Când e joc la făgădău?”
Majoritatea poeților creștini au tendința de a se raporta la pslami, este și cazulul lui Gheorghe Muntean care, inspirat de cartea Psalmilor, capitolul 25, versetul 14: „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură”, scria la începutul secolului trecut, cu un optimism debordant: „Deci te rog, frate iubit/De vrei să scapi de ispite/Fă și tu un legământ/În Oastea Domnului Sfânt/Că Domnul Isus primește/Pe cel ce se pocăiește/Și din darurile lui/El trimite orișicui/Sfânta Sa înțelepciune/Și-l învață lucruri bune.”
Dincolo de prozodie, nu întotdeauna perfectă, poezia sa emană dragostea pentru valorile creștinești și capătă o energie care restabilește un echilibrul între om și existență. Ținând cont de originea sa țărănească, fără a fi absolvent al vreunui Institut Teologic, este de apreciat limbajul literar, nu lipsit de talent în multe dintre creații.
Puternicul atașament față de „capitala” Oastei Domnului, Sibiu, oraș în care a trăit mentorul său, este ilustrat în poezia „Din Sibiu în largul țării, sună goarna deșteptării”. Unde aduce, din nou, aluzie la viciul băuturii, temă predilectă pentru toți poeții creștini, simpatizanți sau membrii ai Oastei: „Din Sibiu în largul țării/Sună goarna deșteptării,/Sună goarna deșteptarea/Ca să ne găsim scăparea,/De beții și fapte rele/Căci putem și fără ele./Am învins multe nevoi/Hai, ne învingem și pe noi!” Din aceeași poezie deducem simpatia puternică pentru monarhie și pentru regele Mihai: „Hristos, Bunul Împărat,/Ce doream astăzi ne-a dat,/Țara noastră, al nostru rege/De-o credință și de-o lege,/Domnul Țării Românești/E un rege din povești./Un înger e al nostru crai,/Maiestatea sa Mihai.”
Întreaga sa operă în versuri va dăinui peste veacuri ca o mărturie a credinței ortodoxe pe Valea Streiului, la Călan.
„O poezie” a fost scrisă în amintirea zilei de 20 Mai 1928, când s-a sfințit biserica din Sântandrei din partea Înalt Prea Sfinției Sale Mitropolitul Nicolae Bălan, profesor de-al lui Iosif Trifa la presitigiosul Seminar Teologic din Sibiu. La rândul său, Mitropolitul Nicolae Bălan are o legătură simbolică față de localitatea Călan.
Duminică, 13 septembrie 1942, avea loc, în cadrul unor solemnități deosebit de fastuoase, târnosirea bisericii ortodoxe din orașul Călan, ritualul fiind condus de catre Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, însoțit de Episcopul Veniamin al Caransebeșului, precum și de către un sobor impresionant de preoți, 25 la număr. Foaia Diecezană, organul oficial al parohiei ortodoxe române a Caransebeșului scria: „Mitropolitul Nicolae a desvoltat (sic) citatul biblic: „rămâneți întru dragostea mea...”. Cuvântul înaripat al I. P. S. Sale a fost ascultat de mulțimea ce nu mai încăpea în biserică.”
Biserica din Călan îl are ctitor pe Constantin Orghidan, inginer, președinte al Societății Titan-Nădrag-Călan, colecționar, vicepreședinte al Societații Numismatice Române și membru de onoare al Academiei Române.
Înaltul ierarh a mai sființit câțiva ani mai târziu (1946) un alt lăcaș de cult, este vorba despre noua biserică Ortodoxă din Strei.
De asemenea, deputatul PNL, fost ministru, Constantin Bursan a ctitorit în județ școala primară din Batiz, căminul cultural din localitatea Sâncrai, unele parohii ca Nădăștia de Sus, biserica din localitatea Batiz, cu hramul Sfântul Nicolae (1942), noua biserică ortodoxă din Strei cu hramul Sfinții Apostoli, sfințită în 1946.

Note:
- I.R. Nera, Târnosirea Bisericii din Călan-Hunedoara, în Foaia Diecezană, nr. 38, 20 septembrie 1942, p. 4.
- Cronica evenimentelor. Interne (f.a), în Renașterea, anul XXIV, nr. 42, 20 octombrie 1946, p.4.
- Mircea Păcurariu, Constantin Bursan – ctitor de biserici hunedorene, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 7-9, 2002, pp. 184-193.