agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1144 .



Despre cum ne mai exprimăm azi și de ce?
personale [ ]
Cu privire la completiva prepozițională guvernată de verbul a se mira (cum / de cum / cum de)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2018-01-31  |     | 



Cazurile în care completiva prepozițională regizată de vb. a se mira este introdusă prin adverbul relativ cum sunt relativ variate și complexe. Delimităm în primul rând (I) o serie de enunțuri (bine atestate) în care elementul de relație între regentă și subordonată este adv. cum (neprecedat / nesuccedat de prep. de):


„Au fost destui răutăcioși care s-au mirat cum partidul hipsterilor...”; „Întotdeauna m-am mirat cum poți să rămâi un prost în mijlocul unei Limbi atât de frumoase și înțelepte cum este Limba Română? (Grigore Vieru)”; „De asemenea, m-am mirat cum informații fără nicio susținere istorică și arheologică sunt vehiculate și promovate la infinit...”; „Întotdeauna m-am mirat cum pot oamenii reda sentimentele atât de frumos în versuri”; „În timp ce sângele-mi curgea șuvoi din nas, mă miram cum nimeni nu mă credea când spuneam adevărul...”; „Mă miram cum e posibil să-ți curgă balele să-ți placă așa mult un spectacol sângeros, ca cele din arenele romane...”; „Mă miram cum a ajuns această tânără din Colorado să aibă o asemenea încredere în identitatea ei ca membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă” ș.a.


Contextele (II) în care completiva prepozițională este introdusă prin structura conectoare de cum – marcând explicit valoarea sintactică a subordonatei regizate de vb. a se mira – sunt foarte modest atestate (cf., de ex., „Îl priveam și mă miram de cum îi elogia pe acești polițiști, amintindu-mi cum îi înjura de toți sfinții pe polițiștii care...”), aspect ce poate fi înțeles inclusiv în relație cu opțiunea enunțiatorului pentru un tipar mai simplu. În schimb, în cele mai multe dintre situațiile de comunicare (III) în care apare adv. relat. cum, acesta este succedat de conj. de. Acest tipar este de altfel în consonanță cu sensul dubitativ al vb. a se mira, în astfel de cazuri subtextul implicat de conectorul cum de fiind: „cum s-a întâmplat să / astfel încât să...”. [În acest context este semnificativ faptul că alte verbe psihologice din paradigma ‘mirării’ sunt inferior atestate în tipare similare (v., de ex., vb. a se minuna, verb care, matricial, nu implică atât nedumerirea, cât starea de fascinație, de încântare; pentru alte observații, v. Teleoacă, Verbele de mirare). Nu este exclus ca astfel de subordonate (regizate de vb. a se mira și introduse prin conectorul cum de) să evoce enunțuri mai complexe care includ în structura lor un verb cu sensul „a se întâmpla; a se petrece”, „a se derula” (cf., de ex., în primul enunț reprodus: Și noi ne-am mirat cum de le-am dat patru goluri ← Și noi ne-am mirat cum s-a întâmplat să / cum s-au derulat / petrecut lucrurile astfel încât...). De fapt, un subtext similar este implicat inclusiv de completivele prepoziționale introduse prin relat. cum, însă acest tip de decodare nu se impune atât de pregnant ca în cazul contextelor în care conectorul este cum de]. Cităm spre exemplificare:


„Și noi ne-am mirat cum de le-am dat patru goluri celor de Vaslui și i-am bătut așa de...”; „Ne-am mirat cum dracu de nu s-a dat jos polițistul să-l facă pe ăla...”; „Toti prietenii s-au mirat cum de am ramas insarcinata”; „Ne-am mirat cum de eram atât de norocoși”; „... mulți s-au mirat cum de a fost posibil...”; „M-am mirat cum de a primit aviz de funcționar”; „Mă miram cum de ei nu erau ispitiți să facă asta…”; „Mă miram cum de putea tata să facă pași atât de mari de fiecare dată, mult mai mari decât pașii mei, deși eu deja eram mai înalt decât el”; „Mă ducea să văd și bradu' din centru și mă miram de fiecare dată cum de atinge cerul, cum poate ceva să crească atât de mare?”; „... ne miram cum de nu ne gândiserăm și noi la asta” ș.a.


Pe baza celor trei tipuri de contexte înregistrate, observăm următoarele:

● În enunțurile consemnate sub (I), substituirea lui cum prin de cum este susceptibilă de a se solda cu generarea nu doar a unor structuri cu un grad sporit de artificialitate, ci chiar a unor tipare improprii, lipsite de coeziune / coerență. Observația formulată este validabilă în condițiile în care exemplele reproduse supra (I) prezintă relevanță pentru actualizarea unor completive prepoziționale ce implică un conținut profund interogativ, definibil prin diferențiere față de conținutul exclamativ implicat de același tip de subordonată, în situații specifice de comunicare (v., de ex., prin comparație, Mă miram cum a ajuns această tânără din Colorado să... → Oare, cum a ajuns / ajunsese această tânără din Colorado să..? și ... mă miram de cum îi elogia pe acești polițiști → Cum îi mai elogia pe acești polițiști!). Atestarea net superioară a contextelor în care completiva prepozițională este introdusă prin cum (/ de cum) se cuvine a fi înțeleasă, în ultimă instanță, în relație cu semantica matricială a vb. a se mira, un lexem ce implică pregnant ideea ‘nedumeririi’, aceasta spre deosebire de alte verbe circumscrise noțional aceleiași paradigme, dar care, intrinsec, evocă mai ales ‘fascinația’, ‘încântarea’; este (și) cazul vb. a se minuna, un verb pentru care am consemnat (v. Teleoacă, Verbele de mirare) atât un număr superior de enunțuri în care completiva prepozițională este introdusă prin conectorul de cum, cât și o serie de situații discursive în care este posibilă substituirea lui cum prin de cum, fără ca aceasta să afecteze sintactic sau/și semantic mesajul respectiv (observație care echivalează cu a recunoaște că, într-o serie de cazuri, subtextul presupus de respectiva completivă prepozițională este unul puternic exclamativ, iar nu interogativ): „Am mâncat, ne-am minunat din nou cum [de cum, n.n.] se sparg valurile de recif...” ↔ Cum se mai spărgeau valurile de recif ! // *Cum se sparg valurile de recif ?; „... eram deja întâmpinați cu tobe în satul tematic și ne minunam de cum arată locul” ↔ Cum (= Cât de bine) arăta locul! // *Cum arăta locul ?. Pentru mai multe exemple și discuția acestora, v. Teleoacă, Verbele de mirare.

● În (II), în schimb, o eventuală substituire a lui de cum prin cum pare a nu antrena modificări esențiale, enunțurile astfel rezultate fiind percepute drept firești (poate, chiar preferate de enunțiatorul actual, în virtutea caracterului mai sintetic al acestora): Îl priveam și mă miram de cum îi elogia pe acești polițiști ↔ Îl priveam și mă miram cum îi elogia pe acești polițiști.

● Structura conectoare cum de (cf. III) implică experimentarea stării de mirare, actualizată preponderent ca nedumerire, suspiciune, într-un grad superior comparativ cu structurile de la I și II, aceasta de altfel în deplină consonanță cu sensul dubitativ al vb. a se mira. Exemplele consemnate sub (I) implică grade diferite de compatibilitate cu conectorul cum de. Astfel, dacă într-un enunț precum Întotdeauna m-am mirat cum pot oamenii reda sentimentele atât de frumos în versuri utilizarea lui cum de pare a fi mai puțin adecvată, dar nu neapărat improprie (cf. Întotdeauna m-am mirat cum de pot oamenii reda sentimentele atât de frumos în versuri), aceasta având în vedere că subordonata completivă din enunțul reprodus prezintă (inclusiv) un conținut exclamativ, în arie pozitivă, alte contexte (cele mai multe) sunt ilustrative pentru perfecta adecvare a valorificării conectorului în discuție, care întărește ideea generală a enunțului, aceea a unei profunde nedumeriri (v., în acest sens, Mă miram cum / cum de nimeni nu mă credea când spuneam adevărul; Mă miram cum / cum de e posibil să-ți curgă balele să-ți placă așa mult un spectacol sângeros; Mă miram cum / cum de a ajuns această tânără din Colorado să aibă o asemenea încredere în identitatea ei ș.a.) . În aceeași ordine de idei, utilizarea lui cum de în loc de de cum este posibilă, însă enunțurile rezultate nu (mai) sunt relevante pentru fenomenul variației libere, având în vedere modificările care intervin în plan semantic (v., în acest sens, enunțul Îl priveam și mă miram de cum îi elogia pe acești polițiști, respectiv Îl priveam și mă miram cum de îi elogia pe acești polițiști, dintre care primul include o subordonată cu un conținut exclamativ, completiva ocurentă în limitele celei de a doua fraze fiind puternic conotată interogativ). În cazul unui verb psihologic precum a se minuna, același tip de substituție este de fapt imposibil, în contextele atestate online; cf., de ex., „... eram deja întâmpinați cu tobe în satul tematic și ne minunam de cum arată locul” / *… și ne minunam cum de arată locul.

● Cât privește posibilitatea de substituire a conectorul cum de prin cum, și de această dată putem admite grade diferite de adecvare a acestei substituții. Astfel, dacă în unele cazuri cele două tipare se află în raport de variație liberă, consecințele substituției resimțindu-se exclusiv în plan pragmatic, în sensul că ideea respectivă este exprimată mai puțin marcat / accentuat în construcțiile în care este valorificat cum (cf., de ex., Ne-am mirat cum dracu de nu s-a dat jos polițistul – Ne-am mirat cum dracu nu s-a dat jos polițistul; Mă miram cum de ei nu erau ispitiți să facă asta – Mă miram cum ei nu erau ispitiți să facă asta) , într-o serie de situații omisiunea lui de se poate solda cu apariția unor enunțuri relativ ambigue (cf., de ex., Toți prietenii s-au mirat cum de am rămas însărcinată „Toți prietenii s-au mirat cum s-a întâmplat să...” / Toți prietenii s-au mirat cum am rămas însărcinată, decodabil atât prin „Toți prietenii s-au mirat cum s-a întâmplat să... / cum s-au derulat (petrecut) lucrurile astfel încât...” , cât și prin „Toți prietenii s-au mirat cum am făcut să...” ; cf., în același sens, și: M-am mirat cum de // cum a primit aviz de funcționar; Și noi ne-am mirat cum de // cum le-am dat patru goluri; Mulți s-au mirat cum de // cum a fost posibil...). Uneori, prezența lui de pare a fi reclamată de un enunț coocurent în interiorul uneia și aceleiași fraze și care evocă circumstanțele responsabile pentru un efect / o consecuție: Mă ducea să văd și bradu' din centru și mă miram de fiecare dată cum de atinge cerul, cum poate ceva să crească atât de mare ↔ Bradul a crescut atât de mare încât (pare că) atinge cerul; v., prin comparație, … mă miram de fiecare dată cum atinge cerul, enunț care implică mai degrabă o citire în cheie modală sau, în orice caz, fundamental modală (cf. și supra, observațiile formulate). Am putea menționa în același sens și enunțul: Ne-am mirat cum de eram atât de norocoși, în care atât de (+ adjectiv) implică o anume consecuție // ?Ne-am mirat cum de eram norocoși; ?Ne-am mirat cum eram atât de norocoși.
Posibilitățile de substituire a lui cum de prin de cum sunt încă și mai limitate, o serie de eventuale substituții de acest gen fiind susceptibile de a se solda fie cu apariția unor tipare străine spiritului limbii române (structuri artificiale, greoaie, neviabile), fie cu generarea unui mesaj distinct de cel originar. Aspectul menționat nu poate ignora realitatea că, în majoritatea covârșitoare a enunțurilor excerptate, completiva prepozițională implică un sens clar interogativ, în acest context conectorul cum de (eventual, cum) fiind cel mai adecvat (v., de ex., Ne-am mirat cum dracu de nu s-a dat jos polițistul / *Ne-am mirat de cum dracu nu s-a dat jos polițistul; Toți prietenii s-au mirat cum de am rămas însărcinată / Toți prietenii s-au mirat de cum am rămas însărcinată ; Mă miram cum de ei nu erau ispitiți să facă asta / *Mă miram de cum ei nu erau ispitiți să facă asta ș.a.m.d.).

Bibliografie:

Dana-Luminița Teleoacă, Verbele psihologice de mirare: o abordare cognitiv-funcțională în context romanic (lucrare în curs de elaborare).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!