Am urât ziua în care ți-au crescut aripi!
De atunci, locul tău în capul mesei a rămas gol
și nimic nu a mai fost complet!
Au apărut pete în Soare,
Luna mai mult ciobită răsare...
până și iarba a rămas fără culoare!
Ochii tăi, lacuri fără sfârșit,
râsul tău, zurgălăi de sănii pornite la urat...
nimic nu am uitat!
S-au înmulțit lumânările, tată,
iar eu mă agăț strâns
de fotografiile îngălbenite în cutii de ciocolată
și vreau atât de mult să știi
că te iubesc, poate mai mult ca niciodată,
mai mult decât înainte de acea zi
în care ți-au crescut aripi!