agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2154 .



Cana cu vin
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [demara ]

2018-05-24  |     | 



“Parcă făceai naveta?”
Sigur că făceam, personalul pleca - din Gara de Nord bineînțeles - cât era de personal ori numai cursă de navetiști n-aș putea să spun, cert este că pleca la 6,45 în fiecare dimineață, plin ochi cu mai toți somnoroșii - așa ca mine - obligați să funcționeze indiferent unde numai să funcționeze, dacă-ți aduci aminte, se oprea la fiecare haltă și se mișca în ritmul șaretei bunicului când ne ducea la târgul de Sf. Ilie... ce vremuri... chiar parcă nu prea îndepărtate când lumea avea dimensiunea nedefinită a curiozității și șansa convertirii ei în certitudini care mai de care mai indispensabile, ții minte, vârsta aia a mișcării neîntrerupte și a bucuriilor conclusive, a poveștilor transmise și din care rețineam doar ideea reproducerii ei... bat câmpii, ce mai... naveta este o realitate cu nuanțe acute - sperăm noi ăia care apucam personalul de 6,45 - vine și trece chiar dacă, doare ba chiar produce și leziuni.
“Ia-o ușor, te-ai ambalat profesional și adu-ți aminte că eu nu-ți sunt elev.”
Chiar. Și, de fapt, nici nu știu de ce-ți spun chestiile astea că tu n-ai cum să pricepi, trebuie să fi făcut naveta ca să înțelegi ce vreau să spun.
Școala la care eram atunci era, este cred și acum, la vreo 80 de km. Și 2 ore zilnice dus și alte 2 de întors, 4-5 ore de clasă, o ședință-două și ceva activități culturale (strict necesare, ce dracu, doar construiam socialismul, nu!?) tocesc nervii și subțiază energia indiferent de vârstă.
Îmi plăcea toamna, o lumina filtrată parcă aburește câmpurile, un fel de lene inexplicabilă frânează grijile, dar începe școala și când stai în fiecare zi cu orele într-un tren care abia se târăște ritmurile firești se alterează, îți întinzi picioarele pe bara banchetei din fața ta și picotești că somnul nu e niciodată suficient când te scoli la 4 ca să prinzi trenul... problemă majoră la mine cu punctualitatea care știi cât (ne)caracteristică-mi este.
“Și?”
Cum și? Mi-am luat gazdă: zice Nelu - îl știi, profesorul de geografie și localnic ceea ce înseamnă că știe cam tot ce se întâmplă la fața locului - “știu eu că nea Jenică, ăla care are cel mai bun vin din oraș - da’ asta nu te interesează pe tine - are casă nouă și goală chiar la șosea că ei stau în casa a bătrână în fundul curții, o sa-ți placă, e liniște că mașini nu prea trec noaptea și nici n-o să te deranjeze nimeni”
Perfect!
Camera mi-a plăcut din prima clipă... aerul unic al camerei “din față” ori cum zicea bunica, odaia “a bună”, mirosul de miere și simfonia culorilor m-au trimis imediat între dealurile de la Horezu... bunica... de... și toată chemarea aia magică a vacanțelor... știi tu!
Că pe masa așezată aproape de fereastră – sigur că era și un pat acolo nu face pe deșteptul, n-am luat un “one bedroom appartment” ți-am precizat, ce zic, pe masă era o cană de sticlă de vreo doi litri plină cu apă și primul gând a fost să-l chem pe Fane, copilul gazdei care-mi deschisese ușa și care era elevul nostru într-a XI-ea... ”tu nu-i ești dirigintă precizase Nelu, ești numai prof. toți îi suntem” - să-l rog să-mi aducă apă proaspătă...părea prea stătută, îngălbenită... bine.
“Ce-ai făcut cu apa aia?” Relu, ăsta era ăla de biologie, cred că ți-l aduci aminte, cam șleampăt totdeauna nepieptănat și avea părul destul de lung (aproape “nejust”, ții minte?) cămașă mai totdeauna ponosită, burlac desigur, și nu numai, dar să nu deviez, are ochii mari deschiși ca o întrebare continuă dar care mai ales așteaptă un răspuns alarmant...”i-am dat cana lui Fane că era plină cu vin nu cu apă” zic.
Ți-ar fi plăcut să fii acolo!
“Ai dat vinul înapoi?” și un fel de cor ad-hoc umple cancelaria, scena are nuanțele unui spectacol teatral pe care îl poți defini tragic dar și absurd comic: doamnele râd cu gura până la urechi, se distrează copios evident, bărbații, poate chiar cu excepția lui Nelu apar oripilați ca de vestea unei gafe majore, un fel de dramă locală pe care numai ei o înțeleg.
“Ei, și?”
“Cum adică ei și? Ce fel de colegă ești tu chiar dacă vii de la București mai în fiecare zi, dar acum mai stai și pe aici și trebuie să înțelegi câteceva, să te adaptezi...nea Jenică are cel mai bun vin al văilor ăstora și nu vrea să vândă nimănui, adică nouă, eu am gazda vis-a-vis de casă lui, fereastra camerei tale e aproape de gard, o aruncătură de băț șoseaua, nu puteai să strigi să dai cu o piatră în geam ca să vin și să iau cana... ce trebuia să știe el că tu nu bei vin?”
Relu mi-a ținut conferința zilei, vezi bine și eu nu am reacționat adecvat, m-am alăturat colegelor și am râs cu acea lipsă de simpatie cu care de fapt îl tratam mai totdeauna.
“Sigur că nu poți să mă suferi”- concluzionează Relu – Dar ăsta nu-i un motiv să dai cana înapoi.”
Sigur!
“Și ți-ai reluat naveta zilnică, presupun”
Ei da în primăvară și între timp am mai luat câte un litru-două de vin pentru cei de acasă că le plăcea grozav.


MCN








.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!