agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1557 .



Copacul speranței
personale [ ]
Scenetă de Ottilia ARDELEANU

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2020-01-11  |     | 



Personaje:

NUCUL
DOR
BUNĂTATE
OPTIMISTUL
SINGURATICUL
NOUTATE
TIMIDITATE
POVESTITORUL

POVESTITORUL: Dragii mei, am să vă povestesc o întâmplare. Se spune că există undeva în lume un NUC vorbitor. El nu are o înfățișare savantă, în schimb, este foarte inteligent. Mulți copii nu au auzit de el. Dar, mai bine să lăsăm povestea să se deruleze.
(cadrul: Un NUC iluminat astfel încât să lase umbra sa la vedere. Câțiva copii apărând în joacă și chiote.)
COPIL 1: Cioc, cioc, mă primești, dragă pomule, la umbra ta, la foșnetul visării, la întâlnirea cu tradițiile românești?
NUCUL: Cine ești tu de vrei să-ți ofer găzduire?
COPIL 1: Sunt un drumeț prin viață. Mi s-au tocit opincile, iar Dumnezeu, într-o seară când mă rugam, m-a sfătuit să trec pe la tine, să bat în coaja ta de nuc, să te rog să mă ții lângă sufletul tău preț de un ceas de odihnă. Ca să-mi iau energie.
NUCUL: Dacă-mi spui cum te cheamă te voi lăsa, dar nu mai mult de-un ceas, să-ți tragi sufletul. Și-om sta de vorbă, dacă vrei.
COPIL 1: Mulțumesc, domnule NUC, ești generos. Mă cheamă DOR și vin tocmai de pe meleagurile lui Brâncuși, acolo unde MASA TĂCERII unește toți copiii . Ne adunăm o dată pe an, ne așezăm și Dumnezeu ne hrănește cu bucurie așa cum se hrănesc porumbeii cu grâu.
NUCUL: DORULE, ești impresionant. Ceva mă face să vibrez. În seva mea se produc transformări. Dintr-odată, îmi place foarte mult de tine. Dar, ia spune, știi vreo legendă, vreun cântecel?
COPIL 1: Da, se spune că la împărțitul țărilor, românii au adormit de bucurie și când s-au trezit, toți plecaseră, iar sfântul Petru le-a zis că pentru ei n-a mai rămas nimic. Dumnezeu, atunci, mirat îl întreabă: cum sfinte Petru, chiar nimic? A mai rămas doar grădina în care te odihnești, Doamne, a răspuns el. Dă-o la români, să se bucure și ei! Așa, România a devenit Grădina lui Dumnezeu. De aceea este atât de frumoasă!
NUCUL: Bravo, DORULE, hai vino mai aproape.
COPIL 1: Am străbătut toți codrii eminescieni până să ajung la tine. Am trecut pe lângă plopii fără soț și mă simțeam tare singur. Dar, pe drum, am mai întâlnit și pe alții despre care nu am îndrăznit să-ți spun. Sunt afară. Îi primești și pe ei?
NUCUL: Cine sunt ei?
COPIL 1: Uite, dragă NUCULE, îi las să se prezinte.
COPIL 2: Eu sunt BUNĂTATE. Mama e mereu plecată la serviciu să-mi facă mie viața mai bună. O văd numai seara și mi-e dor să stau de vorbă mai mult cu ea, dar atunci îl chem pe DOR și el îmi ține de urât. De câte ori mama îmi aduce bunătăți, chem pe toți prietenii la mine și ne bucurăm împreună.
NUCUL: Înțeleg acum de ce îți spune BUNĂTATE. Tu împarți bucuria cu ceilalți! Iar tu, tu cine ești? (se adresează următorului copil care intră în scenă)
COPIL 3: Eu sunt OPTIMISTUL. Când toți plâng în jurul meu, eu spun câte o poveste și mai tristă, și atunci, ei se liniștesc, se luminează și le trece. Alteori, îi fac să râdă până se deschid florile de pe lângă casă.
NUCUL: Tu știi a-mi spune o legendă despre vreo floare?
COPIL 3: Da, domnule NUC, știu povestea lăcrămioarelor, acele flori ca niște lacrimi. Zice-se că într-un basm, trăiau doi copii de rege, un băiat și o fată. La 10 ani, fata muri, nu se știe de ce. Fratele ei, care o iubea enorm, se puse pe un hohot de plâns care nu se mai termina. Printr-o minune, lacrimile i se transformară în flori mărunte și albe, care de atunci au căpătat numele de lăcrămioare.
COPIL 4: (Băgându-se repede lângă nuc) Pe mine mă cheamă SINGURATICUL. Stau mereu izolat. Nu-mi place să mă joc cu nimeni. Citesc povești care mi se par neadevărate. Sau poezii din care tristețea tot vine pe lângă mine de parcă și ea ar fi singură. Dar nu e, că o zăresc pe fiecare chip de copil. Cum poate ea să fie și aici, și acolo?
NUC: Da, vino și tu la umbra mea.
COPIL 4: Mulțumesc, NUCULE, chiar ești înțelegător.
NUCUL: Bine, bine, însă nu te las până nu ne spui și tu o poveste.
COPIL 4: Aș putea să povestesc despre pietrele fetei. Se zice că pe Piatra Neculelor locuia un uriaş, care avea un băiat şi o fată. Jucându-se ei le-a trecut prin minte să arunce cu pietre să vadă cine aruncă mai departe. Numai că pietrele lor erau adevărate stânci. Fata, fiind mai mare, a aruncat stânca mai departe, ceea ce l-a înfuriat pe băiat care a luat un buzdugan și a despicat stânca fetei în două.
NUCUL: Foarte interesant. Vino mai aproape!
COPIL 5: Eu mă numesc NOUTATE. Lumea mă privește ca pe ceva care stârnește curiozitate, însă, mulți mă ocolesc. Spun că s-au săturat de lucruri noi nefolositoare. Eu pot să aduc un plus de confort în viața lor, să îi ajut, dar mă resping fără să încerce măcar. Sunt și oameni care mă apreciază. Vorba aceea: “Toate-s vechi și nouă toate”! În momentul acesta simt nevoia să mă odihnesc. Oamenii sunt grozav de obositori!
NUCUL: Cine mai este acolo?
COPIL 6: Eu, eu, domnule NUC, TIMIDITATEA. Am pistrui și oamenii îmi par niște flori presărate pe drum. Din păcate, m-am înșelat de nenumărate ori. Când i-am atins încetișor, ei m-au scuturat ca pe un intrus, m-au îndepărtat și m-au arătat cu degetul. Dar, ce să fac eu dacă nu mă pot băga în treaba lor neinvitată?
NUCUL: Bun, bun, vino și tu. Dragilor, apropiați-vă. Să vă spun și eu povestea unei ciori. Se știe că ciorile trăiesc peste o sută de ani și sunt foarte inteligente. Într-o zi, când eram plin de nuci rotunde și coapte, ea se apropie croncănind.
COPIL 5: Și ce s-a întâmplat?
NUCUL: Să vedeți. Avea nevoie de provizii. Și una câte una, rupea nucile, ele cădeau pe asfalt, ea le aduna apoi și le ducea în locul ferit de alte surate.
COPIL 6: Ce înseamnă surate?
NUCUL: Adică niște ciori ca și ea. De mine se apropie un domn, care văzând nucile pe jos începu să le adune. Cioara desprindea nucile, iar domnul le aduna. Văzând ea una ca asta, renunță la a mai da drumul nucilor, zbură într-un copac oarecare și așteptă. Abia după ce omul se îndepărtă de mine veni din nou să culeagă recolta.
COPIL 4: Da, mie nu mi-ar fi trecut asta prin minte!
NUCUL: Păi, vedeți?! Copii, am să vă las să mă culegeți. Mâncați roadele mele. Nu mă veți uita niciodată. Nucile stimulează creierul, imaginația, inteligența.

POVESTITORUL: Timpul trece în felul acesta curios și soarele dă să apună. Umbrele se fac tot mai mici. Copiii încep să se agite că rămân pe dinafară.


BUNĂTATE: Eu trebuie să rămân înăuntru! Fără mine, oamenii n-ar face decât să se urască.

DOR: Ba eu trebuie să fiu deasupra umbrei! Ca să pot zbura cu ea pe deasupra lumii. Atunci, toate inimile se vor umple de dor. Oamenii se vor dori unii pe alții, inimile vor trăi în armonie.

TIMIDITATE: Da de unde, locul meu este pe umbra nucului, căci numai eu pot lăsa umbre peste umbre pe chipuri!

SINGURATICUL: Dați-vă la o parte! Locul acesta este numai pentru mine. Nu-mi place compania niciunuia dintre voi. Ce vă dați atâta peste cap. S-a lăsat noaptea și v-a înghițit pe toți. Numai eu mai sunt pe aici să admir luna și stelele. Eu sunt așa... Mai poet. Pentru mine, umbra e ca un leac. Uite, am prins-o sub picioarele mele! Ha, ha, ha.

OPTIMISTUL: Nici să nu vă gândiți. Eu sunt cel care va rămâne pe palma de umbră. Oamenilor le trebuie un imbold ca mine pentru a începe fiecare zi cu încredere și bucurie!

NOUTATE: Ia stați așa, nu vă mai spun nimic din ce știu de ultimă oră din știință și arte dacă nu-mi faceți un loc de onoare pe umbra domnului NUC! Să nu-mi mai puneți întrebări că nu vă mai răspund!

NUCUL: Copii, copii, nu vă certați pentru palma de umbră. Ascultați, în fiecare zi pământul se învârte în jurul axei sale, astfel încât, un loc de pe pământ se poate afla față în față cu soarele sau poate fi în partea opusă lui, încât să nu îl vadă. De aceea există zi (se aprind toate luminile o clipă) și noapte (se sting toate luminile o clipă). Umbrele apar și dispar, se măresc sau se micșorează în funcție de poziția noastră relativă față de soare. Așa că așteptați lângă mine și observați acest fenomen!

COPIII: A, ce interesant. Atunci, ne vom așeza cuminți și vom fi foarte atenți.

POVESTITORUL: Și copiii au rămas atenți preț de o zi și-o noapte, dând dreptate nucului. Acuma, ca să nu-l supere și mai tare fiindcă nu l-au ascultat de la bun început, s-au sfătuit cum să facă să-și repare greșeala. S-au gândit că ar fi frumos să-i facă o bucurie, mulțumindu-i fiecare cum putea mai bine, pentru ospitalitate.


Dragă nucule, bătu-te-ar dragostile,
cum bate vântul câmpiile
și femeile în ițe iile!

Nuc frumos de la fântână,
să-ți fie pământul mănos
și ploile adânci
ca urmele de opinci!

Soarele să te mângâie
gândul bun să te păzească
când cu drag venim la tine
să grăim ce-avem pe suflet
în dulcea limbă românească

Ți-aș cânta din fluier, ție,
cum și frunza ta târzie.
Când pe suflet îmi foșnește
viața-mi pare de poveste!

Ce frunziș forfotitor
când dă vântul în pridvor
bucurie mare ne vestește.
Călușarii parcă joacă nebunește!

La margine de drum cum mă aștepți
când soarele din nori abia s-a ivit
agale merg și istovit mi-ar trebui
un car cu boi de Grigorescu zugrăvit

Uneori, nucule, te asemuiesc
cu Gânditorul de la Hamangia.
Tu mândru ești când la hotar
Scrutezi cu demnitate România!

NUCUL: Copii, mă faceți să tresar din toate frunzele. M-ați emoționat. Să ne rugăm împreună pentru o viață mai bună, în armonie. Și fie ca să avem grijă unii de alții pentru eternitate!
COPIII: Da, NUCULE, să ne rugăm!
TOȚI:
Tatăl nostru din cer
Doar atât îți cer
Să ne faci mai buni
Pe toți să ne-aduni
Sub un nuc
Vălătuc
Să ne apere de rele
De iele de nuiele
De uitarea mamei mele
Sfințească-se numele tău
Cuvintele noastre
Și cele patru zări albastre
Facă-se voia ta
Paste șoapte și turte coapte
și nu ne duce în ispită
Iscusită fie-ne viața dimineața
Acum și pururea!

(Cortina cade.)






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!