Arta transcende viața, transfigurează realitatea și sublimează ființa rezonând la sincretism și la estetică.
Arta absoarbe valoarea din vocație, are o densitate ușoară care îi conferă artistului posibilitatea să atingă în timpul creației înălțimi esoterice, mistice și uluitoare.
Arta creează portaluri prin care spiritul creator se conectează la spiritul universului care îi dăruie eonii.
O realitate modelată de artă deține o ambianță feerică, mirifică și fantastică, prin care se mișcă artistul care se privește și îi privește pe ceilalți prin caleidoscopul artei.
Ceea ce neagă, desfide, pângărește și profanează construiește non-arta care are intenția să transsubstanțieze realitatea deposedată de configurațiile artelor într-o non-realitate care acceptă în substanța sa inocularea nefiindului și neviului intrând în altercație cu fiindul și viul.
Non-arta are idiosincrazie la doctrine, dialectici, profunzimi, adevăruri și raționamente veridice și persuasive și extrage din imposibil și aporie principiile negațiilor și blasfemiilor.
O non-artă care proliferează caută să inducă neviul în viață și irealitatea în real, paradigma ei explorează și elaborează non-lumea pliată pe lume.
Non-arta vrea să elimine toate artele pe motiv că imaginația lirică, gnomică și creativă acționează ca un escapism asupra celor ce aplică arta în creație.
Arta sublimează ființa aflată în căutarea esotericului din ea, iar sistemul ei sincretic are la bază estetica care accesorizează creația, viața și realitatea cu paradigma frumuseții cultivând simetriile.
Artistul a ieșit învingător din lupta cu cuvintele și acestea, îmblânzite, își dăruie creației sensurile profunde, exponențiale și esențiale, fără de care opera este găunoasă, prozaică, superficială și neconvingătoare.
Coordonatele artelor diferă de coordonatele existențiale, căci prin ele se mișcă artistul propulsat de creația sa înspre înnobilarea conferită de valorile creaționale.
Arta s-a desprins de teluricul lipsit de imaginația și reflexivitatea creatoare, cu rutina ce vibrează în ritmurile spleenului și stereotipiei, iar gândirea acordată la artă s-a atașat de transcendental, căutând codul care i-ar deschide transcendentului porțile pentru ca arta să se strecoare în el, pentru a face din mistere decodificate raționamente esoterice și exoterice persuasive și elevate.
Arta nu se încadrează în perimetrul legilor pe care le transsubstanțiază într-o libertate neînfrânată de teluric, concret, cotidian și natural, care absoarbe meta-urile și extra-urile pe care le elaborează și cizelează arta.