agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-10-12 | |
a intrat frica de moarte în tine
ca un serval în călduri se-mperechează departe de ochii lumii nu vrei să trăiești nimic de teamă că n-ai să poți și în moarte pe dinăuntru te micșorezi zi de zi cu nesaț cu furie ai vrea să dispari îți lipsește experiența în ale neantului iluzionist prea emotiv pe scena unui show de talente psihologii au decretat: „permanența obiectului e o achiziție cognitivă care apare în jurul vârstei de 8-9 luni când bebelușul începe să înțeleagă că obiectele continuă să existe chiar dacă nu le mai vede astfel că înainte de vârsta asta bebelușul crede că mama care dispare din câmpul vizual dispare pentru totdeauna așa că reacționează prin plâns la separarea de ea” să-și bage psihologii permanența asta în cur și să explice de ce ne plângem morții în țeasta pe care o simți moale și tot mai străină un singur gând ca un ringtone setat din fabrică: nu trăi mai repede decât poate îngerul tău să zboare nu mai ții timpul în ore zile sau ani ci în viețile scurse dacă un om trăiește în medie 80 de ani constați că civilizații demult dispărute nu mai sunt așa de mult dispărute mayașii au trăit doar cu vreo cinșpe oameni în urmă de la Angkor Wat și până acum s-au scurs vieții și mai puține ca să ieși din starea de rău te-ai ruga dar știi că n-ajută Dumnezeu nu dă nimic celor care se roagă altfel i-ar pierde ai scrie dar știi că scrisul nu vindecă e doar un câine dresat care se cere afară în ascuns încă mai speri că vei avea o sclipire vei spune ceva memorabil nu știi niciodată de unde sare vreun iepure poate c-ai făcut-o deja dar n-ai habar ce vor vedea alții în tine când gilmore le-a zis polițiștilor din plutonul de execuție let's do it se gândea să moară mai repede nu la un logo beton pentru Nike
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate